Tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina a atins minimul istoric, potrivit Kievului

Rusia gaze
Rusia gaze
8 iulie 2022, 17:34

Conform operatorului ucrainean, compania rusă Gazprom ”exploatează numai a şaptea parte din capacităţile gazoductelor ucrainene şi nu-şi foloseşte nici măcar cotele rezervate şi plătite în baza contractului cu OGTSOU”.

Compania ucraineană aminteşte că reţeaua sa face parte din rutele alternative care ar permite Rusiei să livreze Europei occidentale volume mult mai importante de gaze şi să înlocuiască complet gazoductul Nord Stream 1 din Marea Baltică, utilizat în prezent la o capacitate de numai 40%.

Scăderea accentuată a livrărilor de gaze ruseşti survine în timp ce îngrijorarea creşte în Germania, ţară foarte dependentă de gazul rusesc, înaintea opririi complete începând de luni a gazoductului Nord Stream 1 pentru lucrări de întreţinere.

”Obiectivul Kremlinului este tocmai acela de a crea acest climat în Europa înaintea sezonului de iarnă. Pentru a forţa în final lumea civilizată să negocieze cu o ţară care comite crime sângeroase în centrul Europei”, consideră operatorul ucrainean.

În replică la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse după agresiunea contra Ucrainei, Rusia şi-a diminuat în ultimele săptămâni livrările de gaze către ţările europene, încă foarte dependente de gazul rusesc în pofida eforturilor recente de a-şi diversifica sursele de aprovizionare. Această scădere a livrărilor ameninţă şi obiectivul ţărilor europene de a-şi umple depozitele de gaze până în noiembrie.

Rusia a promis că va creşte livrările de gaze prin Nord Stream 1 dacă îi vor fi livrate turbinele necesare. Una dintre turbine a fost trimisă pentru lucrări de întreţinere în Canada, ţară ce refuză să o înapoieze Rusiei, invocând sancţiunile.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite