Transportul aerian şi terestru, îngheţat. Avioanele şi trenurile au avut întârzieri de zeci, chiar sute de minute

11 ianuarie 2017, 23:00

În aeroportul Henri Coandă din Otopeni era o aglomeraţie greu de stăpânit la orele prânzului.

Toate avioanele au avut întârzieri astăzi. Cele mai mari au fost în prima parte a zilei.

6 curse interne şi internaţionale au fost anulate. Pasagerii au fost însă îmbarcaţi în alte avioane cu aceleaşi destinaţii.

Lupta cu troienele a continuat şi pe calea ferată. Peste 100 de trenuri au fost anulate, dar au existat curse între principalele oraşe ale ţării. Călătorii au avut nevoie de multă răbdare.

Cel mai greu a fost pentru ceferiştii trimişi să cureţe liniile îngheţate sau acoperite de zăpadă.

În triajul Gării de Nord s-a muncit toată dimineaţa.

Nici cu microbuzele nu s-a circulat mai bine. Cursele spre Constanţa au fost anulate, iar spre multe alte destinaţii şoferii au ajuns cu zeci de minute întârziere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă