Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Transportatorii români blocați în Bulgaria pot folosi o rută ocolitoare prin Macedonia. Atenționare MAE

S-a găsit o soluţie pentru transportatorii români prinşi în blocajul de la graniţa dintre Grecia şi Bulgaria. Ministerul român de Externe a încheiat un acord cu autorităţile din Macedonia pentru o rută ocolitoare. MAE informează cetăţenii români care intenţionează să tranziteze teritoriul Republicii Elene cu privire la situaţia actualizată a blocajelor rutiere şi frontaliere.

20 Februarie 2016, 14:51 (actualizat 20 Februarie 2016, 20:23) |
Soluție pentru transportatorii români blocați în Bulgaria
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor, ruta ocolitoare prin Macedonia recomandată transportatorilor români blocaţi în Bulgaria este Dojrani – Novo Selo (Macedonia) – Zlaterevo (Bulgaria).

Pentru intrarea pe teritoriul Macedoniei, este suficient buletinul de identitate dar este obligatorie plata unei taxe de 100 de euro pe autovehicul. Această taxă înlocuieşte autorizaţia de tranzit. Formalităţile se fac pe loc în punctul de trecere a frontierei.

Autoritățile române sunt în legătură cu Ministerul macedonean al Transporturilor astfel încât operatorii de transport din România să fie informați în permanență cu evoluția situației.

Înţelegerea cu Macedonia nu este respectată şi de poliţiştii greci. Mai mulţi şoferi români care au vrut să iasă dintr-o cloană de 48 de kilometri au fost întorşi din drum. Mulţi dintre şoferi stau în Grecia de 5-6 zile şi nu mai au rezerve de hrană şi bani.

Zeci de şoferi români au ajuns deja la punctul de frontieră greco-macedoneană. Se plâng că a apărut o nouă condiţie pentru tranzit. Unul dintre ei a declarat pentru Telejurnal că factura mărfii nu trebuie să depăşească 10 mii de euro.

Vămile Promachonas, Exohis, Nymfea și Ormenio sunt blocate, anunţă Ministerul de Externe într-un comunicat. La frontiera cu Turcia este blocată Vama Kipi.

La frontiera cu Macedonia, Vama Evzoni este blocată între orele 20,00 — 23,30, Vama Doirani este blocată în intervalul orar 18,30 — 23,30, iar Vama Nikis este blocată 12 ore, începând de sâmbătă, 20 februarie, ora 11,00.

La frontiera cu Albania, Vama Krystallopigis este blocată 48 de ore, începând de sâmbătă, ora 11,00.

Conform comunicatului MAE, se înregistrează blocaje rutiere:

* în zona Bralos, pe DN Atena — Lamia și zona Kileler, pe vechiul drum național Larissa — Volos

* în zona Kefalovrysos — Aitoloakarnania, D.N. Antirio — Ioannina

* pe Valea Tempi — Larissa, autostrada Patra — Atena — Salonic se va deschide luni, 22 februarie

* în intersecția Nikea — Thessalia, pe DN Atena — Salonic

* în zona Canalului Corint, pe DN Atena — Corint

* pe podul Evinou, de pe DN Antirrio — Mesologgi, blocat sâmbătă, în intervalul orar 18,00 — 20,00

* șoseaua Egnatia, în zona Kerdyllia

* în zonele Thiva și Kastro Viotias, DN Atena — Lamia

* pe DN Attiki Odos, spre Koropi, închis din data de 17 februarie

* pe DN Atena — Lamia, Km 28, blocat sâmbătă, în intervalul orar 19,00 — 21,00

* în zona Mikrothives, pe DN Atena — Salonic, blocată până la ora 18,00

* în zona Derveni, la ieșirea din Salonic spre Kavala, circulația este închisă pe toate cele 3 benzi (ambele sensuri de circulație), urmând ca în intervalul orar 15,00 — 18,00 să fie deschis traficul pe o singură bandă (ambele sensuri de circulație).

Totul a început în urmă cu o lună, când fermierii greci au blocat drumurile. Aceştia sunt revoltaţi de o reformă a pensiilor care le va tripla contribuţiile, o parte a înţelegerii între Atena şi creditorii internaţionali.

Iar transportatorii bulgari au blocat complet vineri punctele de trecere între Grecia şi Bulgaria în semn de protest faţă de blocarea circulaţiei camioanelor de către fermierii eleni.

Acum sunt cozi de sute de autocare şi camioane pe zeci de kilometri. Şoferii dorm pe unde apucă şi merg pe distanţe mari să-şi cumpere apă şi mâncare.

Vineri seară erau aproximativ 750 de camioane româneşti prinse în aceste blocaje. Multe transportă marfă perisabilă, a spus la Ora de Ştiri Augustin Hagiu, președintele Federației Transportatorilor.

"Începând cu data de 17 februarie 2016, reprezentanţi ai oficiului consular român la Salonic, cu sprijinul poliţiei şi al altor autorităţi locale, s-au deplasat zilnic la punctul de trecere al frontierei eleno-bulgare Promahonas-Kulata, unde au distribuit cetățenilor români medicamente de urgenţă, apă și alimente. Aceste acţiuni de sprijin continuă zilnic", anunţă MAE într-un comunicat.

Parlamentul bulgar a cerut vineri Comisiei Europene să deschidă o procedură de infringement împotriva Greciei şi să se asigure că libera circulaţie a mărfurilor este garantată.

Având în vedere că nu pot fi prevăzute evoluţiile situaţiei din teren, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă cetăţenilor români să se informeze asupra situaţiei înainte de a porni la drum şi, în măsura în care este posibil, să urmeze rute ocolitoare sau să evite tranzitarea zonelor afectate de blocajele existente la punctele de frontieră.

De asemenea, MAE recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului de Externe.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 29°C
IASI 25°C 27°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 26°C 27°C
CRAIOVA 29°C 28°C
BRASOV 23°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Iulie 2019, 20:14
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-07-2019
Deschidere: 9087.58
Maxim: 9106.42
Mimim: 9043.76
Variatie: -0.42%
TLV
2.53
0.2%
FP
1.07
0.46%
SNG
32.45
1.83%
SNP
0.41
0.12%
SIF4
0.65
0.3%
SIF5
2.11
0.47%
SFG
18.90
0.26%
SIF3
0.28
1.39%
EL
11.20
1.32%
BRD
13.40
0.3%
ARHIVĂ ȘTIRI