Trăiesc pentru a-i ajuta pe alții. De aproape două decenii, un medic se ocupă să facă bine, fără să ceară ceva la schimb

Să fii voluntar înseamnă să dai din timpul tău, din experiența ta, celor care au nevoie și să nu pretinzi nimic. Sunt tot mai mulți oameni implicați în astfel de fapte. Sunt medici, juriști sau administratori de firme. La început de pandemie i-au ajutat cum au putut pe cei din linia întâi, iar acum fac servicii pentru mii de suflete care au ajuns în situații dificile.

08 Iunie 2020, 00:02 (actualizat 08 Iunie 2020, 00:07) |
Născuți pentru a fi salvatori
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ioana Vârtosu are 40 de ani și este medic de profesie. De aproape două decenii, se ocupă să facă bine, fără să ceară ceva la schimb. A continuat să facă voluntariat și când pandemia a lovit în plin România. Când a văzut că noul coronavirus a surprins cadrele medicale fără echipamente suficiente de profectie s-a luptat să le ajute.

Peste 30 de spitale din toată țara au primit același sprijin. Iar când criza din sistemul sanitar s-a mai domolit, voluntarii și-au îndreptat atenția spre alți oameni aflați în nevoie.

În plină perioada de pandemie, când numărul de îmbolnăviri era în creștere, voluntarii nu s-au ferit să între în casele celor aflați în nevoie și să le aducă alinarea cu un zâmbet, o îmbrățișare și pachete cadou.

Au trecut aproape 20 de ani de când Ioana Vârtosu face bine și susține că zâmbetele și mulțumirile pe care le primește când ajută pe cineva o fac să meargă mai departe, indiferent de greutățile pe care le întâmpina.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI 6°C 5°C
CLUJ 1°C 1°C
CONSTANTA 12°C 9°C
CRAIOVA 3°C 10°C
BRASOV 9°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI