Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Traian Băsescu: Banii reprezintă motivul pentru care ar fi bine ca românii să rămână în străinătate

Statul român nu a avut bani suficienţi, în ultimii ani, pentru o legătură mai strânsă cu diaspora, a afirmat preşedintele Traian Băsescu.

20 Mai 2012, 10:15 (actualizat 20 Mai 2012, 18:09) |
Traian Băsescu s-ar putea întoarce luni la Palatul Cotroceni

Cel mai bun motiv pentru care români plecaţi în străinătate ar trebui să rămână acolo sunt salariile, incomparabil mai mari decât cele din România, a afirmat preşedintele Traian Băsescu aseară, la o discuţie informală cu românii din Chicago.

"O să vă dau un motiv pentru care să rămâneţi aici. Unul singur şi bun (...) O să vă spun foarte cinstit un lucru: toţi ne iubim ţara, dar viaţa nu este numai dragoste de ţară, mai este şi viaţă de zi cu zi. În momentul de faţă, România nu este în măsură să asigure cetăţenilor ei salarii, respectiv un nivel de trai, ca în statele care nu au trecut prin comunism, iar acest lucru trebuie recunoscut cinstit. De altfel, eu nu am niciun fel de înţelegere pentru demagogia politicienilor care se proţăpesc la televizor şi spun: v-au plecat românii din ţară", a spus preşedintele Băsescu, citat de Mediafax.

Preşedintele a subliniat că Guvernul, Preşedintele şi Parlamentul României se "bat zi de zi" pentru liberul acces al românilor pe pieţele de muncă din UE şi în mod deosebit din Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Italia, "unde salariile sunt mult mai mari".

"Aceasta e contradicţia: unii spun să vină românii înapoi acasă, iar şomajul nostru este 7,4%, salariul mediu în România este 300 de euro, să spunem, 400 de dolari", a spus preşedintele.

Lipsa banilor afectează legăturile cu diaspora

Întrebat de ce statul român nu are o politică concretă de strângere a legăturilor cu românii din diaspora, preşedintele a arătat că nu au fost resurse financiare în ultimii ani, iar acelea care au fost s-au direcţionat prioritar spre comunităţile de români din vecinătatea României - din Ucraina, Republica Moldova, Serbia, dar şi cele din Spania şi Italia.

"În ultimii ani a existat o politică de legare sau de strângere a legăturilor dintre statul român, în general, şi românii din afara frontierelor. Trebuie spus că nu am alocat resursele necesare pentru că nu am avut. În acelaşi timp, existau nişte priorităţi în jurul frontierelor, generate de politicile din statele respective, fie că vorbim de Ucraina, de Republica Moldova, de românii din Serbia. Dacă a existat o brumă de resurse, prioritatea s-a dat acestor zone unde statele lor le interziceau să îşi păstreze limba, cultura, credinţa. Milionul de români din Spania şi Italia, de unde au venit solicitări extrem de ridicate pentru sprijinul comunităţilor care abia s-au format. Acesta este motivul pentru care în SUA resursele au fost mai mici, dar avem ţările din UE unde sunt concentrări mari, trimitem inclusiv dascăli ca să îi înveţe limba română pe românii născuţi acolo. Probabil că am spus că cei din America ştiu care este spiritul american, fiecare pe cont propriu", a mai declarat preşedintele Băsescu.

Fără curse Tarom directe între SUA şi România

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu vrea să alimenteze speranţele unei reluări a curselor TAROM de la Bucureşti spre SUA, în condiţiile în care în prezent acestea produc pierderi mari companiei naţionale de transport aerian.

"O să fiu foarte deschis. Din câte ştiu acum: nu! Pentru că TAROM zbura utilizând două aeronave Airbus 310, care, datorită numărului mic de locuri pentru această relaţie, avea 180 de locuri, şi datorită competiţiei extraordinare la transportul transatlantic, între Europa şi aeroporturi din SUA, nu a putut face faţă concurenţei. Cursa pe SUA, fiecare din ele, aducând pierderi de zeci de mii de dolari la cursă, milioane de dolari anual. TAROM este o companie care nu mai este subvenţionată şi trebuie să privească la propria ei supravieţuire", a spus Băsescu.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ECONOMIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 13°C
IASI 15°C 9°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 10°C 10°C
CRAIOVA 13°C 14°C
BRASOV 8°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Februarie 2019, 02:23
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-02-2019
Deschidere: 7642.1
Maxim: 7708.75
Mimim: 7637.46
Variatie: 0.2%
TLV
1.84
1.19%
SNN
9.33
3.66%
SNP
0.35
0.43%
TEL
22.15
1.58%
FP
0.87
3.53%
BRD
11.60
1.54%
SNG
31.20
0.95%
TGN
336.50
1.97%
EL
10.70
0.19%
SIF5
2.06
2.15%
ARHIVĂ ȘTIRI