Preşedintele Traian Băsescu susţine că ar fi fost o situaţie stânjenitoare dacă ar fi mers doi delegaţi la Bruxelles, precizând că este pentru prima dată când un prim ministru îşi asumă atribuţiile unui preşedinte, fără să aibă mandat. De asemenea, şeful statului a subliniat că nu a depus şi nici nu va depune plângere penală împotriva premierului Victor Ponta. TVRinfo.ro v-a prezentat LIVE TEXT declaraţiile preşedintelui
ACTUALIZARE 20.00: Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că premierul României Victor Ponta a ignorat decizia Curţii Constituţionale, care l-a desemnat pe Traian Băsescu reprezentantul României pe plan extern, şi a plecat la Bruxelles, ca să participe la Consiliului European.
"Pentru prima dată, după înlăturarea dictatorului Nicolae Ceauşecu, un premier încalcă o decizie dată de CCR", scrie Karl-Peter Schwarz.
FAZ prezintă scandalul legat de CCR, de acuzaţiile aduse de premierul Victor Ponta că curtea este politizată, precum şi reacţiile preşedintelui Traian Băsescu.
"Este prima dată în 8 ani de exercitare a funcţiei când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale", şi-a început preşedintele discursul, în prima reacţie oficială de după decizia Curţii Constituţionale de miercuri, care a hotărât că şeful statului este cel care trebuie să meargă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
Totuşi, delegaţia României este condusă de primul ministru.
Preşedintele a declarat că a trimis de trei ori către Ministerul de Externe (MAE), conform procedurii, componenţa delegaţiei României la Bruxelles, dar că MAE nu a transmis mai departe lista sa. Şeful statului a mai spus că a fost împiedicat să-şi exercite atribuţiile de două instituţii ale statutului: Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut, astăzi, primele declaraţii pe tema reprezentării României la Bruxelles, după decizia de ieri a Curţii Constituţionale, care a hotărât că şeful statului trebuie să meargă la summitul Consiliului European.
La sesizarea preşedintelui, Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Traian Băsescu este cel care trebuie să reprezinte România la Consiliul European, în calitatea de şef al statului. Judecătorii au mai stabilit că acest atribut poate fi delegat premierului, dacă şeful statului decide să îi dea un mandat în acest sens.
În pofida deciziei Curţii, premierul a anunţat că va merge la Bruxelles, fără a face însă public programul acestuia. Pe site-ul Consiliului European este trecut numele lui Victor Ponta, în condiţiile în care MAE a transmis săptămâna trecută componenţa delegaţiei române, cu premierul în fruntea listei.
Ponta a acuzat "politizarea" Curţii Constituţionale şi a susţinut că procedura numirii acestora (reglementată în Legea fundamentală) trebuie schimbată. În acelaşi timp, ministrul Justiţiei Titus Corlăţean a lansat acuzaţii de incompatibilitate la adresa judecătorilor numiţi de Preşedinţie şi Senat, la propunerea PDL.