Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Traian Băsescu, înainte de plecarea la Bruxelles: Voi ridica din nou problema accesului în Schengen

Preşedintele Traian Băsescu participă joi, în Belgia, la ceremonia de comemorare a declanşării Primului Război Mondial şi la summitul Partidul Popular European, iar vineri la reuniunea Consiliului European. Înainte de plecarea în Belgia, şeful statului a susţinut o declaraţie de presă, pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă". TVR News a transmis LIVE declaraţiile, într-o Ediţie specială.

26 Iunie 2014, 09:54 (actualizat 26 Iunie 2014, 11:46) |

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi,  înainatea plecării la Consiliul European de la Bruxelles, că va ridica, din nou, problema accesului României la Schengen, bazându-se pe raportul MCV.  Şeful statului a precizat însă că legea adoptată în Parlament privind scoaterea din atribuţiunile ANI a conflictului de interese la nivelul administraţiei locale nu ajută.

Traian Băsescu a spus că la reuniunea de la Bruxelles vor fi abordate teme cu impact direct pentru România, precum spaţiul de securitate, libertate şi justiţie.

"Aici se va face o analiză asupra gestionării Spaţiului Schengen, care vizează, printre altele, capacitatea Uniunii de a face faţă presiunii la frontiere legată de imigraţie, politicile referitoare la azil, cooperarea poliţienească şi judiciară, iar pe acest fond eu voi ridica din nou problema accesului României în Spaţiul Schengen", a subliniat preşedintele.

Băsescu a explicat că argumentele de susţinere a începerii procesului de intrare în Schengen "derivă exact din raportul MCV care arată buna funcţionare a justiţiei în ansamblu prin modul cum este apreciată activitatea DNA, ANI, ICCJ".

Declaraţii Traian Băsescu:

  • Pe agenda Consiliului European de la Bruxelles se află câteva teme care au impact direct în ce ne priveşte
  • Prima temă: spaţiul de securitate, liertate şi justiţie
  • Se va face o analiză asupra gestionării spaţiului Schengen, care vizează capacitatea UE de a face faţă presiunii la frontiere, legată de imigraţie, politicile referitoare la azil, cooperarea poliţienească
  • Eu voi ridica din nou problema accesului României în spaţiul Schengen
  • Argumentele noastre derivă exact din raportul MCV care arată buna funcţionarea a justiţiei prin modul cum este apreciată activitatea DNA, ANI, ÎCCJ
  • Procesul trebuie să înceapă, chiar dacă în raportul MCV sunt şi suficiente elemente care se constituie în zonă de critică, dar în mod deosebit la adresa clasei politice, a Parlamentului
  • Ultima lege votată în Parlament, care scoate în afara atribuţiilor ANI conflictul de inetrese la nivelul administratiei locale nu este de natură să ne ajute
  • Un alt subiect: creşterea economică şi locurile de muncă
  • Susţienerea noastră va fi legată de soluţii pentru diminuarea şomajului, în mod deosasebit legat de tineri
  • Subiect legat de creşterea economică:  sărăcie şi excluziune socială. Avem puncte de vedere care să ajute
  • Alt subiect: încheierea semestrului european, care vizează recomandările de ţară
  • România are o mare problemă în ce priveşte utilizarea fondurilor din exercitiul bugetar 2014 - 2020:  până acum utilizarera fondurilor de coeziune nu este posibilă pentru că masterplanul pentru transporturi nu a fost aprobat de Comisia Europeană
  • Alt subiect: Ucraina. Se va face o analiză a situaţiei din Ucraina
  • Agenda strategică a UE într-o lume în schimbare. Documentul va fi prezentat de Comisia Europeană
  • Va fi discutat cadrul 2020 - 2030 de politici privind energia si schimbările climatice
  • Va avea loc semnarea acordului de asociere şi liber schimb a Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei
  • Pentru noi, semnarea de către Republica Moldova a acordului de asociere este un element extrem de important de politică externă

Joi, la Kortrijk, în Regatul Belgiei, preşedintele Băsescu participă la summitul Partidului Popular European. De la ora 18.45, Traian Băsescu participă la ceremonia de comemorare a declanşării primului război mondial şi la inaugurarea monumentului "Banca Păcii".

Tot joi,  participă la dineul de lucru al şefilor de stat şi de guvern.

Vineri, preşedintele român participă la reuniunea Consiliului European.

Astfel, la ora 10.30, la sediul Consiliului European, Traian Băsescu ia parte la  semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, în ceea ce priveşte Titlurile III, IV,V, VI şi VII, precum şi Anexele I-XLIV şi Protocoalele I-III, a Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, şi a Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte.

Tot vineri, şeful statului va participa la sesiunea de lucru a reuniunii Consiliului European, la dejunul şefilor de stat şi de guvern şi la închiderea sesiunii de lucru a reuniunii Consiliului.

După Consiliul European, în jurul orei 18.10 ora României,  preşedintele Băsescu va susţine o declaraţie de presă.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 12°C
IASI 11°C 13°C
CLUJ 11°C 11°C
CONSTANTA 12°C 11°C
CRAIOVA 13°C 11°C
BRASOV 11°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Martie 2019, 17:50
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-03-2019
Deschidere: 7883.39
Maxim: 7947.65
Mimim: 7880.14
Variatie: 0.82%
BRD
12.70
1.11%
SNG
30.40
0%
SNP
0.36
1.11%
FP
0.89
0.45%
TLV
2.07
0.97%
EBS
158.85
1.58%
TGN
334.50
0.44%
COTE
77.20
0.13%
TEL
20.80
0.24%
SIF1
2.15
1.38%
ARHIVĂ ȘTIRI