Tragedie la scăldat. Trei persoane, între care și un copil, au murit înecate în râul Motru

30 iulie 2021, 13:22

Alarma a fost dată de un localnic care a sunat la 112. Bărbatul era împreună cu tatăl lui de 81 de ani la udat în zonă și a văzut cum o femeie a sărit disperată în apă să își salveze cei doi copii care se înecau.

Șocat de scenă, bărbatul de 81 de ani a sărit imediat în apă să-i salveze. A reușit să-l arunce pe mal pentru unul dintre copii și s-a întors pentru femeie și celălalt băiat. Niciunul nu a mai ieșit, însă, din apele învolburate.

Zona în care s-a produs tragedia este cunoscută de localnici drept periculoasă pentru scăldat.

Specialiștii spun că astfel de tragedii pot fi evitate dacă sunt respectate câteva reguli simple. Printre cele mai importante, supravegherea în permanență a copiilor atunci când sunt în apă sau în apropierea apei.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal și vor să afle ce s-a întâmplat cu exactitate.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite