Stadionul clubului Dinamo s-a transformat în loc de pelerinaj. Pe gazon, exact în locul în care s-a prăbuşit Patrick Ekeng, este un altar de candele şi lumânări. Tragedia i-a unit pe sportivi. Jucătorii de la alte cluburi au ţinut acolo momente de reculegere.
Deşi venise la Dinamo doar în acest sezon, Ekeng şi-a câştigat un loc special în inima suporterilor, cu un gol senzaţional, în meciul cu Steaua din Cupa României.
Peste o mie de suporteri au ajuns vineri seară la stadionul Dinamo, după ce au aflat de decesul fotbalistului. Au închis într-un cerc de lumânări locul în care s-a prăbuşit sportivul. Iar în centru au desenat, tot din lumânări, cifra 14, numărul de pe tricoul lui Ekeng. Dinamo a anunţat că acest număr nu va mai fi purtat de nimeni.
Tragedia a şters rivalităţile din fotbal. Jucători de la Steaua, Concordia Chiajna şi Rapid au fost sâmbătă la Dinamo să-i aduca un ultim omagiu lui Ekeng.
În Drobeta Turnu Severin, câţiva suporteri au adus lumânări şi flori în faţa Monumentului Obelisc din localitate şi au amenajat un mic altar.
Patrick Ekeng s-a stins la 26 de ani, într-o ţară în care locuia de numai câteva luni. Înainte să ajungă în România, sportivul a jucat în ţara natală, apoi în Franţa şi în Spania. De două ori a îmbrăcat tricoul naţionalei cameruneze.