Traficul aerian din Statele Unite ale Americii, oprit complet după o defecțiune a sistemului informatic

11 ianuarie 2023, 15:50

După aproape 4 ore, la ora locală 9.00 dimineața, 16.00 a României, au început să se ridice de la sol primele avioane, întâi de pe aeroporturile din Newark și Atlanta unde era aglomerație foarte mare.

În tot acest interval, însă, aproape 33 de mii de zboruri au suferit întârzieri și peste 400 au fost anulate, multe fiind curse internaționale.

Casa Albă a precizat că nu a fost vorba de un atac cibernetic, iar problema tehnică a apărut la sistemul care conține informații esențiale pentru piloți în legătură cu operațiunile de zbor precum închiderea unor piste, pericole legate de păsări sau lucrări de construcție în apropierea aeroporturilor.

Pentru unele zboruri de cursă lungă buletinele cu informații pot ajunge la 200 de pagini.

Toate avioanele aflate la sol au primit interdicție să decoleze, iar peste 800 de curse au întârzieri și aproape o sută au fost anulate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite