Trafic intens pe DN1, în zona Comarnic. Circulația va fi întreruptă temporar, luni, pe podul Calafat-Vidin

3 iunie 2017, 10:57

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, tot în coloană se circulă și în localitatea Bărcănești, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Este afectat sensul de mers Ploiești — București. Autovehiculele sunt deviate pe banda a doua a sensului opus. De la ora 10:50, traficul rutier a fost reluat în condiţii normale.

Patru oameni au fost răniţi, printre ei şi un copil de doi ani, în urma accidentului din Bărcănești. Unul dintre răniţii care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti e în stare gravă. În zona accidentului s-a circulat în coloană, iar traficul spre Bucureşti s-a desfăşurat pe o singură bandă, de pe sensul opus, a transmis Telejurnalul.

Totodată, Poliția de Frontieră informează că luni, între orele 10.00-11.30, circulația pe podul Calafat-Vidin va fi întreruptă, pentru lucrări de întreținere și reparație. În acest interval de timp, autovehiculele vor fi oprite în zonele adiacente Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, până la momentul reluării traficului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite