Trafic de coșmar în Cluj și în localitățile limitrofe, odată cu redeschiderea școlilor

În orele de vârf ale dimineții, mașinile mai mult stau decât merg. Comunele Florești și Baciu sunt complet paralizate. Singura soluție ar fi realizarea centurii metropolitane a Clujului, inclusă în Masterplanul general de transport, însă aceasta ar putea exista, în cel mai bun caz, în 2023.

 

11 Septembrie 2018, 18:21 (actualizat 11 Septembrie 2018, 22:12) |
Prizonieri pe drumuri puține și proaste
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Florești este cea mai mare comună din țară, cu peste 30.000 de locuitori. Potrivit ultimelor măsurători, spre Cluj-Napoca circulă zilnic 60 de mii de mașini, peste numărul celor care parcurg zilnic drumul Otopeni- București.

Primăria Florești a reușit să deschidă un drum de ocolire în partea de nord, care a mai redus presiunea de pe drumul național. Proiectul centurii de sud este, însă, momentan blocat.

O altă comună mare, cu peste 10 mii de suflete, Baciu, se dezvoltă în ritm alert și este deja sufocată din cauza traficului.

Primăria Baciu are proiecte pentru centuri, însă, de ani buni, sunt tot pe hârtie. Fără rute ocolitoare, traficul poate fi fluidizat doar prin montarea de semafoare. Dar și aici sunt încurcături.

Toate comunele din jurul Clujului depind de centura metropolitana, în care ar urma să se investească 150 de milioane de euro din bani europeni. Deocamdată, se pregătește licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 10°C
IASI 6°C 7°C
CLUJ 2°C 5°C
CONSTANTA 7°C 9°C
CRAIOVA 5°C 10°C
BRASOV 3°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI