Tradiţii în prima zi de Paşte. Credincioşii ortodocşi duc coşuri cu bucate la biserică

28 aprilie 2019, 18:21

Obiceiurile şi tradiţiile de Paşte sunt păstrate cu sfinţenie de la strămoşi în mai multe zone din România. Toate arată că Paştele nu înseamnă doar masă îmbelşugată şi cadouri aduse de Iepuraş. La Rebrișoara, o comună de pe Valea Someşului Mare, oamenii vin la biserică în prima zi de Paşti cu coşuri pline cu preparate specifice sărbătorii.

Un alt obicei aici, pe Valea Someşului, este ca copiii să meargă după ouă roşii. Frumos îmbrăcaţi, ei colindă satul din poartă în poartă şi primesc ouă colorate şi dulciuri.

Tot în Bistrița-Năsăud, tradiţia spune că în a doua zi de Paşte fetele trebuie stropite cu parfum. Obiceiul a fost preluat din comunitățile germane și maghiare și păstrat chiar și în orașe. Băieții se adună în grupuri și merg pe la casele fetelor pe care vor să le stropească cu parfum. Oul roşu de Paşte ţinut într-o cană cu apă este păzitorul casei, în datina din zona Moldovei. iar cei care se spală pe faţă cu această apă vor fi tari ca banul.

S-a transmis credinţa că toţi cei care se nasc în această zi vor avea noroc toată viaţa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite