Tractarea dronei maritime neidentificate în portul Constanța, o decizie care i-a pus în pericol și pe angajații Agenției de Salvare pe Mare, și pe cei din port. „La prima vedere, nu s-a considerat că există dispozitive explozibile”

6 aprilie 2024, 20:28 (actualizat 7 aprilie 2024, 12:25)

Drona navală recuperată din apele noastre teritoriale putea lua vieți din cauza unei greșeli. Oamenii Agenției de Salvare pe Mare, care au descoperit și au tractat drona maritimă neidentificată, și-au pus viețile în pericol. Nu și-au dat seama că nava reprezintă un pericol. Potrivit specialiștilor, aceștia ar fi trebuit să cheme geniștii Marinei militare. În schimb, au dus-o în portul Constanța. Vineri seară, geniștii au detonat drona periculoasă în poligonul Capu Midia. Explozia i-a alertat pe localnici. Unii chiar au sunat la 112 și au anunțat că au auzit bubuituri puternice.

Drona periculoasă a fost luată de angajații Agenției de Salvare pe Mare din zona Tuzla și dusă în portul Constanța, unde a stat o zi.

Tiberiu Lazăr, ofiţer maritim, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare: „La prima vedere, nu s-a considerat că există dispozitive explozibile, deoarece această șalupă avea forma unei ambarcațiuni civile. Colegii mei care au ajuns, în colaborare cu Garda de Coastă, au remorcat această ambarcațiune către portul Constanța.”

Specialiștii sunt de părere părere că salvatorii s-au pus în pericol nu doar pe ei, ci și pe cei aflați în portul Constanța.

Contraamiral Constantin Ciorobea, fost locțiitor al șefului Forțelor Navale: „După momentul în care nava a ajuns în port, într-adevăr, s-a putut constata că la bord era o încărcătură de explozibil. În mod sigur viața celor care au intervenit a fost pusă în pericol. Era o altfel de ambarcațiune și, în acel moment, cei care au intervenit acolo cred că ar fi trebuit să constate că e ceva altfel decât de obicei și să solicite sprijin. De altfel, sunt astfel de protocoale de colaborare.”

În portul Constanța, pirotehniștii Marinei Militare și ai SRI și-au dat seama că nava reprezintă un pericol.

Drona a fost din nou tractată de Agenția de Salvare pe Mare și dusă în poligonul Capu Midia unde, vineri seară, a fost detonată.

Autoritățile nu au anunțat operațiunea, iar explozia foarte puternică i-a speriat pe mulți constănțeni.

Abia după mai bine de 4 ore de la explozia care i-a alertat pe mulți, Armata a anunțat, printr-un comunicat, detonarea dronei.

Specialiștii avertizează că, dat fiind războiul din zonă, drone încărcate cu explozibil și mine ar mai putea ajunge în apropierea țărmului românesc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Drona navală descoperită pe mare avea la bord o jumătate de tonă de explozibil

Drona maritimă de la Tuzla a fost descoperită de un avion francez