Toyota a redevenit cel mai mare constructor auto mondial în 2020

Constructorul auto japonez Toyota a trecut anul trecut în faţa rivalului german Volkswagen redevenind cel mai mare constructor auto mondial, graţie unor vânzări robuste în China şi SUA, arată datele publicate joi, transmite AFP.

28 Ianuarie 2021, 10:54 (actualizat 28 Ianuarie 2021, 11:14) |
Toyota

În 2020, Toyota a vândut 9,53 milioane de vehicule, în scădere cu 11,3% comparativ cu 2019. Chiar şi aşa este pentru prima dată după 2015 când Toyota revine în fruntea clasamentului mondial, în condiţiile în care rivalul german Volkswagen a vândut 9,3 milioane de vehicule, în scădere cu 15,2%, potrivit cifrelor publicate în cursul acestei luni.

Constructorul auto japonez, care pe lângă vehiculele marca Toyota produce şi sedanul Camry, automobilele hybrid Prius şi modelele de lux Lexus, a precizat că în 2020 a vândut 2,16 milioane de vehicule în Japonia şi 7,37 milioane de unităţi în restul lumii. În paralel, grupul Toyota a produs un număr total de 9,21 milioane de autovehicule la nivel global, cu 14,1% mai puţin decât în 2019.

Un oficial de la Toyota a subliniat că strategia agresivă de vânzări a companiei, care a inclus lansarea mai multor modele noi, a contribuit la vânzări relativ solide în 2020 comparativ cu alţi producători. "Vânzările noastre au scăzut comparativ cu anul precedent din cauza pandemiei, însă declinul a fost limitat la unul de ordinul a 10%", a spus oficialul.

Toyota a profitat în special de faptul că vânzările sale pe piaţa din China au crescut cu 10,9% anul trecut până la 1,8 milioane de unităţi. De asemenea, grupul japonez a vândut 2,1 milioane automobile în SUA, cea mai mare piaţă a sa.

Producătorul nipon Nissan Motor Co, unul dintre cei trei membri alianţei cu Renault SA şi Mitsubishi Motors Corp., urmează să anunţe şi el în cursul acestei zile cifrele referitoare la vânzările din 2020 însă cu toate acestea analiştii se aşteaptă ca grupul franco-japonez să se situeze pe locul al treilea la nivel mondial, după Toyota şi Volkswagen, ca urmare a unei reveniri mai lente a vânzărilor.

Grupul auto american General Motors Co. a deţinut titlul de cel mai mare constructor auto mondial timp de peste şapte decenii pentru ca în 2008 să cedeze coroana rivalului japonez Toyota iar în prezent GM nu mai are nicio şansă să redevină lider mondial. De asemenea, din cursă a ieşit şi alianţa Nissan-Renault-Mitsubishi, fiind afectată de scandalul provocat de arestarea lui Carlos Ghosn.

 

 

sursa agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 14°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 12°C 13°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 12°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI