„Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor”. Ambulanţa Bucureşti – 116 ani de istorie

Ziua Națională a Ambulanţei este marcată, începând cu anul 2015, la data de 28 iulie, ca recunoaştere a contribuţiei serviciilor de Ambulanţă în asigurarea şi menţinerea stării de sănătate a cetăţenilor.

Ziua marchează data de 28 iulie 1906, când pe străzile capitalei a circulat prima ambulanţă a Societăţii de Salvare Bucureşti, infiinţată la iniţiativa particulară a prof. dr. Nicolae Minovici.

„Totdeauna tuturor, gata pentru ajutor”

Serviciul de Salvare din Bucureşti a fost creat, pe modelul primei staţii de salvare care funcţiona deja la Viena, şi condus timp de 35 de ani de prof.dr. Nicolae Minovici, care întreţinut societatea din proprii sale venituri sau cu ajutorul contribuţiei unor oameni generoşi.

Serviciul de Salvare a fost cea mai importantă opera socială a profesorului Minovici, cel care se ocupase şi de lichidarea în mod ştiinţific a cerşetoriei şi vagabondajului, înfiinţase primele cămine pentru adăpostirea femeilor-mame necăsătorite, fondase primele azile de noapte şi iniţiase construcţia de vespasiene subterane şi a primelor fântâni publice pe străzi.

Între anii 1931-1936, dr. Minovici şi-a donat întreaga sa avere, Ateneului Român, elevilor săraci şi Comunei Bucureşti.

Pe lângă acestea, dr. Nicolae Minovici a mai oferit bucureştenilor ceva special: primul muzeu de artă populară românească înfiinţat în frumoasă sa Vilă cu clopoţei, donată Primăriei oraşului Bucureşti, în 1936.

Ca recunoaştere a meritelor sale, dr. Nicole Minovici avea devină,  în acelaşi an, primar al sectorului III Albastru, fără să fi candidat.

De la ambulanţa hipo, la aeroglisoare

În anul 1884 la Viena s-a înfiinţat prima staţie de salvare, în urma catastrofei provocate de izbucnirea unui incendiu în clădirea Teatrului Ring.

Prima ambulanţă care a circulat în Bucureşti, începând din 28 iulie 1906,  a fost donată de staţia de salvare din Viena.

Echipajul transportului sanitar era format din vizitiu şi sergenţi de oraş instruiţi chiar de dr. Nicolae Minovici care îi îndemna: „Mergeţi cât mai repede, dar să nu omorâţi toţi caii”.

Primul adăpost al hipo ambulanţelor a fost în grajdurile Prefecturii Poliţiei, iar al doilea la Cazarma „Guarzilor comunali”.

Ca personal medico-sanitar lucrau medicii interni şi sanitarii şi întregul echipaj de salvare purta insignă şi sapcă, ambele preţuite la fel ca şi distincţiile. Serviciul nu funcţiona între orele 1 şi 6 dimineaţa.

În aprilie 1908, Societatea de Salvare a intervenit de 263 de ori, conform primelor statistici publicate de Societate, şi din luna august a aceluiaşi an, s-a instalat primul telefon propriu.

În 1912, primele două ambulanţe auto au fost aduse de la Paris.

Director general al Serviciului Sanitar era doctorul şi farmacistul Mina Minovici, fratele profesorului Nicolae Minovici, autor al celui dintâi tratat complet de medicină legală din regiunea Balcanilor.

Conform memoriilor dr. Nicolae Minovici, în anul 1914  Salvarea a fost pentru prima oară solicitată de Guvern, pentru a-şi aduce sprijinul în cazul intrării României în război.

Ca urmare, s-a lucrat intens pentru mărirea capacităţii de lucru a Salvării şi s-au organizat platforme de tramvai pentru transportul victimelor războiului.

La 27 August 1916 România intra în război şi la până în luna noiembrie, Salvarea a transportat, conform documentelor Societăţii de Salvare, din gări, spitale şi locuri ale bombardamentelor, 42.807 de răniţi.

Echipaje ale ambulanţelor auto

În 10 noiembrie, dr. Nicolae Minovici şi o parte a Salvării formată din 30 de ambulanţe, din care 5 proprii şi 25 rechiziţionate, au părăsit capitala îndreptînd-se spre Iaşi. După doar câteva zile, Bucureştiul avea sa fie ocupat de trupele germane, iar Guvernul, împreuna cu o parte a populaţiei civile şi armata s-au refugiat în Moldova.

Profesorul Minovici, devinit medicul şef al spitalului din Iaşi, şi Serviciul de salvare s-au confruntat cu marea epidemie de tifos exantematic, organizând întreagă actvitate de combatere a ei. În Bucureşti rămân toate ambulanţele hipo, sub conducerea dr. Mina Minovici, care primise ordin să rămână în capitală, pe lângă Crucea Roşie şi Institutul Medico-Legal şi în tot timpul războiului fraţii Minovici conduc ambulanţe.

La încheiera războiului, s-au totalizat, în Bucureşti şi Iaşi, 148.798 de intervenţii ale ambulanţelor.

La 1 iulie 1918, Salvarea se reîntoarce la Bucureşti şi începe o perioadă dificilă, din motive financiare şi de uzură, iar Serviciul de ambulanţă e în pericol să fie desfiinţat. Din 1921 începe însă colaborarea cu Ministerul de Război, care decide să detaşeze la Salvare 62 de studenţi din ultimii ani ai Facultăţii de medicină, apoi din 1924, Direcţia Generală a Poştelor aprobă gratuitatea convorbirilor telefonice către Salvare şi un an mai târziu, începe colaborarea şi cu ACRR-ul (Automobil Clubul Regal Român).

Din 1926, Societatea de Salvare acordă sprijin tehnico-organizatoric pentru înfiinţarea Salvării de la Craiova şi apoi şi a celei din Sofia.(w380) Spitalul d

În 1931, la jubileul împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Salvare, profesorul Nicolae Minovici teoretizează pentru prima oară în lume conceptul de  “împingere a actului medical calificat la locul accidentului”.

Trei ani mai târziu, în localul Salvării se înfiinţează Spitalul cu serviciu permanent de urgenţă din România, al doilea din Europa după cel din Moscova. Apare astfel, în anul 1934, primul sistem integrat de asistenţă medicală de Urgenţă: Salvarea şi Spitalul de Urgenţă. Până la declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial, activitatea Salvării Bucureşti avea sa fie apreciată de presa internaţională ca una dintre cele mai bune din lume.

În 1948, guvernul comunist naţionalizează Salvarea, care îşi opreşte activitatea pentru câteva luni, după care este redeschisă sub denumirea de Staţia de Salvare Bucureşti.

Din 1956 a început să funcţioneze numărul de urgenţă al Salvării: 06, devenit mai târziu 061 şi acum 961.

Din 1966, Staţia de Salvare se mută în actualul sediu din str. Mihai Eminescu nr.226.

Cutremurul din 4 martie 1977, confruntă Salvarea cu unul din cele mai mari dezastre, în afară de cele războaie mondiale.

În 1995, Salvarea devine Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB) şi în 2009 ia naştere Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), prin unirea SAMB cu Serviciul de Ambulanţă Ilfov şi cu Staţia Centrală de Salvare şi Transport Aerian.

În 26 iulie 2011, SABIF în colaborare cu SSB organizează cel mai mare curs de resuscitare din lume, pe Stadionul Dinamo, stabilndu-se astfel, un nou record Guiness Book.

Şi tot în anul 2011, în premieră în România, Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Brăila era dotat cu un aeroglisor cu echipamente medicale de ultima generaţie, utilizat în zonele locuite din Insula Mare a Brăilei unde iarna este imposibil de pătruns cu alte autovehicule.

În prezent, SABIF este o unitate medicală strategică care are ca specific regimul de lucru în aşteptare, 24 de ore din 24, 365 de zile pe an. l

surse

sabif.ro

ambulantaromania.ro

crucearosie.ro