Tot mai puţini turişti vin la plajele lărgite de la Mamaia. Nisipul este plin de scoici, barurile și toaletele sunt departe de șezlonguri

Pierderi în serie pe plajele lărgite din Mamaia. De la o zi la alta sunt tot mai puţini turiştii care mai vor să se aşeze aici la soare. Suprafaţa de nisip este prea mare şi se ajunge greu la apa care devine brusc prea adâncă, iar stratul fin de nisip este acoperit cu scoici pisate... Un antreprenor deja a renunțat să mai amenajeze plaja şi cere suspendarea contractului de concesiune. Iar pierderi au inclusiv hotelurile şi localurile din zonă.

07 Iulie 2021, 17:55 (actualizat 07 Iulie 2021, 19:52) |

Noile plaje lărgite din Mamaia și Năvodari ajung şi la o lăţime de două sute de metri. Nu este uşor pentru nimeni să meargă pe jos până la apă. Iar pentru şezlonguri şi alte activităţi este accesibilă doar zona veche a ţărmului. Aşa cere în acest an Apele Române. În aceste condiţii, prea puţini turişti mai vor să facă plajă în dreptul hotelurilor din Mamaia, inclusiv al celor de lux. Copiii - nici vorbă să vrea să se mai joace în nisipul plin de scoici.

În anii trecuți, plaja din centrul stațiunii Mamaia era plină cu turiști. Acum, după lărgirea plajei, cele mai multe șezlonguri sunt goale.

Și cei care au investit în plaje şi localuri sunt nemulţumiţi. Deja au pierderi şi nu văd cum ar putea fi revigorată situaţia.

Iulian Tache: “Noi nu am închiriat o plajă cu limita la altă plajă. O plajă la parcare. Am închiriat o plajă la apă. Era specificat în contract "vecinul plajei este Marea Neagră". Nu înțeleg de ce autoritățile au decis să facă act adițional că se modifică limita dintre est. De ce nu limita dinspre vest?”

Tânăra din imagini este ospătar. În fiecare zi parcurge mai bine de 15 kilometri de la barul aflat în zona veche de plajă și până la mal, ca să onoreze comenzile clienților.

Supărat din cauza noilor condiţii, un investitor care administrează o plajă în stațiunea Mamaia a cerut deja suspendarea contractului cu Administrația Bazinelor de Apă Dobrogea Litoral.

Roberto Tortora, administrator plajă: “Nu avem condiții de a gestiona activitatea în sectorul de plajă nou înființat. Ministerul Mediului este cel care trebuie să ia atitudine prin a face o excepție de la legislația actuală. Să ne dea posibilitatea să punem șezlonguri pe noua plajă și baruri intermediare”.

Zonele noi de plajă nu pot fi amenajate cu șezlonguri, pentru că fac parte dintr-un proiect cu fonduri europene. Aceasta este explicaţia autorităţilor care precizează că zonele înnisipate nu sunt încă intabulate. Dar şi amenajate, ar dura prea mult deplasarea de pe faleză până la apă, la un local, sau la toaletă.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 6°C
IASI 9°C 4°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 16°C 7°C
CRAIOVA 9°C 4°C
BRASOV 10°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI