Tot mai multe infectări în Constanța și Slobozia, orașe aflate în carantină

Carantina, metoda prin care autorităţile speră să reducă răspândirea COVID-19, îşi dovedeşte limitele. În multe localităţi închise, numărul infectărilor a crescut, în pofida restricţiilor impuse. În municipiul Constanţa, rata de infectare se apropie de 11 la mie. Autorităţile fac mereu verificări, dar chiar localnicii admit că regulile se încalcă frecvent. În urmă cu puțin timp, în Sibiu, carantina a fost prelungită cu 7 zile.

27 Noiembrie 2020, 21:00 |
Tot mai multe infectări în Constanța, aflată în carantină
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În ultimele 24 de ore, în municipiul Constanța, aflat în carantină, numărul cazurilor de COVID a continuat să crească. Dacă la începutul lunii se înregistrau 2,92 cazuri la mia de locuitori, acum rata infectărilor e de aproape 4 ori mai mare.

Locuitorii se plâng că măsurile nu prea se respectă, deși polițiștii și jandarmii sunt la datorie.

Unii constănțeni se bucură de vremea bună la terase, deși acest lucru este strict interzis.

Polițiștii și jandarmii fac verificări și în trafic. În anumite intervale orare stau în zone fixe, iar pe parcursul zilei patrulează în municipiu. Numai în ultimele 24 de ore, polițiștii din Constanța au verificat peste 1200 de persoane și au dat 76 de sancțiuni valorând peste 22 de mii de lei.

Nu doar reședința județului e într-o situație dificilă, în tot mai multe localități din Constanța sunt impuse restricții. Joi seara, Eforie și satul Lazu au intrat în carantină zonală pentru două săptămâni, iar Cernavodă, Cumpăna şi Târguşor așteaptă o decizie similară.

Slobozia, reședința județului Ialomița, rămâne încă 7 zile în carantină, după ce incidența la mia de locuitori a crescut în cele două săptămâni de izolare, în loc să scadă.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 10°C
IASI 6°C 7°C
CLUJ 2°C 5°C
CONSTANTA 7°C 9°C
CRAIOVA 5°C 10°C
BRASOV 3°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI