Tot mai multe adolescente devin mame la vârste din ce în în ce mai fragede

10 februarie 2022, 09:14

Cei implicați în gestionarea situației spun că fenomenul s-a amplificat în pandemie, iar cauzele sunt multiple: neglijența părinților, abandonul școlar, accesul la rețelele de socializare, care are și el o influență negativă.

Când avea 16 ani, Bianca a fost sedusă de un individ care, când a aflat că fata este însărcinată, a abandonat-o. Adolescenta a ajuns într-un centru de sprijin, unde este susținută material și psihologic.

Alte 20 de adolescente au fost în ultimii ani în centrul de sprijin, iar numărul lor a crescut, în ultimii doi ani.

Cauzele sunt neglijența părinților, care nu oferă copiilor o educație solidă, sărăcia, abandonul școlar, accesul la rețelele de socializare.

Specialiștii spun că aducerea pe lume a unui copil la vârste foarte fragede, într-un mediu nesigur și lipsit de un suport material, influențează cursul vieții unei adolescente pentru totdeauna și sunt puține cazurile în care ea își mai găsește un echilibru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite