Tot mai mulți români pleacă din România să muncească în străinătate. ”Nesiguranța este un factor care pune lumea în mișcare”

23 septembrie 2022, 19:36

La nici 30 de ani, Andrei știe că dupã ce terminã rezidențiatul va pleca să muncească în Germania.

Andrei, medic rezident: Condițiile mai bune de lucru în străinătate, ăsta ar fi primul lucru, nu neapărat partea financiară. Măcar pentru experiență și apoi, în funcție de ce condiții sunt în țară, aș reveni.

Și Antonia are planuri să emigreze: Aș schimba mai multe țări ca sã vãd unde îmi e mai bine.

În ultimele săptămâni, platformele de recrutare online înregistreazã o creștere a numărului de CV-uri depuse pentru locuri de muncã în străinătate.

La fiecare 5 minute, 1 român își depune un CV ca să plece la muncă în strãinătate. Germania este țara aleasă de cei mai mulți dintre cei care vor să lucreze peste hotare, urmată Olanda, Franța, Belgia și Marea Britanie.

Cele mai căutate posturi sunt cele cu nivel mediu de experiență și cele pentru debutanți.

Ana Cãlugãru – reprezentant platforma de recrutare online: Vorbim despre job-uri și domenii care aduc o diferențã destul de mare salarială între ce primesc românii aici în țarã și banii din afarã. Vorbim de diferențe poate de 3 sau de 4 ori mai mari.

Dincolo de venituri mai mari, românii care aleg sã munceascã în strãinãtate o fac pentru cã au nevoie de stabilitate și siguranțã. Iar contextul economic incert și rãzboiul de la graniță nu fac decât să crească numãrul celor care își vor cãuta și în perioada urmãtoare, un loc de muncã peste hotare.

Alina Botezat,  cercetãtor pe economie: Nesiguranța este un factor care pune lumea în mișcare.  Ne putem aștepta ca în viitorul apropiat la o creștere numãrului celor cu studii superioare care își caută locuri de muncă în afara țării. Singurul lucru pe care putem sã îl facem este să creștem atractivitatea vieții în România printr-o calitate a vieții mai bune.

Datele Eurostat aratã cã România are printre cele mai mici salarii minime din Europa – un pic peste 500 euro pe lună. Asta în timp ce țări precum Luxemburg, Belgia, Germania și Irlanda au salarii și de trei ori mai mari.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite