Tot mai mulți elevi români vor să învețe în străinătate, în ciuda taxelor mari

23 septembrie 2017, 20:07

Mihaela visează la o carieră în medicină şi crede că cea mai bună pregătire o va primi peste hotare.

Deşi nu a ajuns încă în clasa a 12-a, Andrei se informează din timp în legătură cu universităţile din străinătate.

În total, 70 de universităţi de peste hotare îşi prezintă oferta educaţională la Bucureşti. Printre cele mai scumpe, şi totuşi, foarte căutate, sunt cele din Marea Britanie, unde taxele pot ajunge la 14 mii de lire pe an, adică aproximativ 16.000 de euro.

Interesul tinerilor români de a studia în străinătate este tot mai mare, În 2017 anul universitar a început cu 35.000 de români care au statut de studenţi internaţionali, 90 % dintre ei la universităţi din Europa.

Şi liceele de peste hotare au porţile deschise pentru elevii români. Cei care pleacă fără burse, plătesc de la 60.000 de euro în sus în Elveţia şi echivalentul a 40 .000 de euro, în Canada.

Pentru a se obişnui cu ideea studiilor în străinătate, elevii de gimnaziu pot merge în tabere educaţionale, în alte ţări.

Copiii au asigurate pensiune completă, cazare, cursuri activităţi, excursii, transferul de la aeroport.

Pentru asemenea tabere, părinţii plătesc de la 700 de euro pe săptămână, fără transport.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite