Tot mai mulți angajați români suferă de epuizare cauzată de prea multă muncă neîntreruptă. Mulți rezolvă sarcini de serviciu în concediu

Concediul nu mai e concediu: zilele libere sunt de fapt dedicate sarcinilor rămase de la serviciu. De aceea, tot mai mulți angajați de la noi suferă de "burnout". Adică acea epuizare cauzată de prea multă muncă neîntreruptă. Pandemia a accentuat problema, spun psihologii, care au din ce în ce mai mulți pacienți cu această problemă.

09 Septembrie 2021, 20:04 |

"- În concediul acesta am lucrat pe laptop mi-am îndeplinit o parte din sarcinile de serviciu care au apărut pe parcurs."

"- Și cum v-ați simțit la întoarcere?"

"- Obosită, dar nu avem încotro."

Pentru că nu are cine să îi înlocuiască la serviciu, așa s-au obișnuit, ori se tem să nu fie concediați, mulți români au eliminat complet granițele dintre viața personală și cea profesională. Așa că zilele libere sunt parțial lucrătoare, iar concediul - prilej pentru muncă de la distanță.

Specialiștii din piața muncii spun că un angajat care nu își folosește zilele de concediu nu este neapărat mai productiv. Perioadele de concediu de cele mai multe ori permit persoanelor să se detașeze și să vadă lucrurile în altă perspectivă după ce revin la birou. Lipsa acestei practici sau perioadele de concediu impuse duc la frustrare și scăderea randamentului.

În plus, psihologii vorbesc despre impactul pe care această schimbare, intensificată în perioada pandemiei, o aduce.

În unele corporații s-au implementat o serie de practici care să vină în sprijinul angajaților.

Potrivit unui sondaj recent, cel mai greu să se deconecteze de locul de muncă le este, se pare, tinerilor generației Z, adică cei născuți între 1995-2010. Aproape 90 la sută dintre aceștia spun că au fost activi la serviciu, deși erau în concediu.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI