Tot mai mulți șoferi băuți sau drogați urcă la volan, semnalează Procurorul General al României

14 februarie 2023, 18:02

Doi polițiști au ajuns la spital chiar luni, după ce un șofer băut și drogat, urmărit în trafic, s-a ciocnit cu mașina lor. Șoferii din jungla urbană bucureșteană spun că au ajuns să le fie frică atunci când se urcă la volan.

Încă din 2019, infracțiunile la regimul circulației au sărit de 40 de procente din totalul inculpaților trimiși în judecată. Iar cifra crește de la an la an.

Gabriela Scutea, procurorul general al României: Observați modul în care produc efecte în fiecare zi, în existența noastră, fie prin accidente nefericite, în urma cărora sunt afectate fie persoane adulte, fie copii, dar mai ales prin acest risc la adresa traficului, în condițiile în care cu mare inconștiență persoane fie sub influența băuturilor alcoolice, fie sub influența drogurilor conduc vehicule pe drumurile publice.

De vină ar fi pedepsele prea mici, de doar 1 an până la 5 ani de închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante.

Soluțiile – spun specialstii – ar fi majorarea pedepselor: între 3 și 10 ani de închisoare pentru șoferii băuți sau drogați.

O altă măsură – cât mai multe camere de monitorizare a traficului, astfel încât cei care încalcă regulile să fie despistați la timp.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite