„Tot ce şi-a dorit Tyler a fost să fie ofiţer de poliţie”. O comunitate întreagă mobilizată pentru Tyler Moldovan, rănit foarte grav în timpul unei misiuni

19 decembrie 2021, 16:18

Jerri Williams, şefa Poliţiei din Phoenix: Tot ce şi-a dorit Tyler a fost să fie ofiţer de poliţie. Şi inima, sufletul şi pasiunea lui să fie de ajutor, să fie în slujba celorlalţi înaintea lui, astfel de om este„.

Tyler Moldovan a fost împușcat de 8 ori de un suspect pe care îl urmărea în timpul unei misiuni de patrulare.

Totul s-a petrecut atât de repede, încât colegii săi nu au mai putut decât să îl rețină pe făptaș, fără să îi mai poată fi de ajutor lui Tyler.

Acum el este în stare critică, dar are alături întregul oraș, care îl consideră erou.

La un eveniment caritabil organizat în sprijinul familiei, solidaritatea a fost impresionantă. Polițiștii și pompierii au gătit burgeri și hotdogi, iar oamenii au făcut donații și s-au rugat pentru el.

Facem ce putem. Ne asigurăm că ştiu că suntem alături de ei. E important, pentru că nu ştii niciodată când o să ai şi tu nevoie. Sau familia ta, cineva apropiat.

Că sunt 5, 10, 100 de dolari, oricât puteţi dona, cu siguranţă va fi de ajutor familiei.

Sperăm ca, în felul acesta mărunt, să aducem puţină consolare familiei, dar şi să arătăm comunităţii forţelor de ordine că întreaga comunitate e alături de ei.

Sper să le pot transmite măcar rugăciuni de consolare.

Tyler Moldovan are 22 de ani și abia absolvise Academia de Poliție. Și el, și părinții săi sunt membri activi ai comunității românești din Arizona, care numără peste 30 de mii de persoane.

Cornel Avram, pastorul Bisericii Happy Valley: A crescut sub ochii mei. A cântat în cadrul fanfarei, participa la repetiţii, la slujbele bisericii, era nelipsit. Pentru mine a fost un mare şoc să aflu că merge la Academie, să devină ofiţer în cadrul poliţiei locale. Mi-a explicat faptul că el, în felul acesta, înţelege să facă o slujbă pentru Dumnezeu. Dacă el păzeşte şi apără oamenii vulnerabili şi păzeşte societatea de oameni răi şi se interpune între cineva rău şi unul bun, el face o slujbă pentru Dumnezeu.

În vară, Tyler s-a căsătorit cu Chelsea, care vine tot dintr-o familie de români.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite