Topul celor mai mari salarii din ţară în 2016. Cele mai bănoase domenii

26 aprilie 2017, 20:19

Românul care, anul trecut, a încasat 173.000 de lei pe lună este directorul general al unei companii de consultanţă în afaceri.

Cu alte cuvinte, el a câştigat de 120 de ori salariul minim. Dar, lunar, a dat la stat mai bine de 30.000 de lei.

Topul celor mai mari salarii include şi alte cifre cu multe zerouri.

Pe locul doi se află un director al unui departament de cercetare-dezvoltare, care pentru munca sa a fost remunerat lunar cu 166.000 de lei.

Locul trei i-a revenit unui director adjunct al unei companii care se ocupă de comerțul cu amănuntul: 149.000 de lei brut pe lună.

Pe locul patru este un director general al unei companii de consultanţă în afaceri, cu o leafă de peste 145.000 de lei.

Așadar, cele mai bănoase domenii s-au dovedit a fi cele care au legătură cu afacerile, mai exact consultanţă în afaceri, cercetarea-dezvoltarea, comerţul, industria dulciurilor și IT-ul. Comparativ cu alţi ani, în domeniul bancar nu se mai câştigă atât de bine.

În top zece salarii sunt şi doi fotbalişti, cărora în 2016 le-au intrat lunar în conturi câte 142.000 de lei pe lună.

Cea mai mare leafă raportată de angajatorii din domeniul IT a fost de 130.000 de lei, iar din domeniul bancar – 126.000 de lei. Cifrele nu-i impresionează pe consultanţii fiscali.

În ţara noastră, salariul minim pe economie este de 1.450 de lei.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite