Serviciul Român de Informații a lansat astăzi propriul podcast - episoade ușor de accesat și de urmărit online, despre activitatea mai mult sau mai puțin cunoscută a instituției. Primul invitat a fost șeful Brigăzii Antiteroriste. Pe lângă lucruri care țin de regulamente, abrevieri și organigramă, episodul publicat astăzi conține și câteva detalii din culisele meseriei. Seria este realizată de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Marincea.
"Niște acțiuni teroriste au fost înainte de Revoluție, prin '91, prin '85, la care, la momentul respectiv, luptătorii USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) din acea vreme au reacționat cum trebuie. Nu am avut crize în sensul, nu știu, al acelor care s-au întâmplat poate în Franța sau în alte țări din UE, și sincer îți spun că nici nu ne dorim așa ceva. Dacă mă întrebi pe mine, întrebarea este când se va întâmpla, nu dacă se va întâmpla. Pentru că, oricât de bun ar fi cineva în zona asta, și vorbesc de servicii de top din lumea asta, cu care avem relații de cooperare, nimeni nu poate să acopere totul. Lucrurile au evoluat într-o asemenea măsură, încât încerci să te pregătești în fiecare zi să ai capabilitatea să reacționezi prompt, să ai viteză de reacție, să poți să folosești toate mijloacele pentru - dacă nu poți să previi, măcar de a diminua damage-ul pe care îl face un astfel de eveniment", a detaliat șeful Brigăzii Antiteroriste.
"Misiunea noastră până la urmă și suntem evaluați pentru a nu avea (evenimente n.r.). Primul obiectiv cu care noi lucrăm și cu care ne motivăm oamenii este prevenția. Niciunul dintre noi nu își dorește să ajungă ca un individ să facă ceva și după aia să spunem vai, am reușit să îl băgăm în închisoare sau (...) a fost documentat, a fost trimis în spatele gratiilor de către instanță șamd. (...) Brațul armat - se pregătesc pentru acel moment în care trebuie să intervină. Fiindcă folosim destul de multe și avem destul de multă acțiune în zona de pregătire - între noi sau cu alte instituții partenere, ceea ce e normal să fie, nu trebuie musai să împuști un om ca să fii pregătit pentru așa ceva. Și nu ne dorim, repet. În mentalitatea noastră, ultimul lucru e să ajungi să scoți arma. Din contră, încercăm tot timpul, și nu eu, dar colegii mei care se ocupă de zona de pregătire, instructorii noștri să învețe oamenii să-și controleze aceste impulsuri", a subliniat Dorin Rădulescu.
Întrebat dacă forțele noastre au dejucat vreun potențial atentat terorist despre care nu se știe public, șeful Brigăzii Antitero a confirmat că au fost câteva astfel de cazuri.
"Îți pot spune cu certitudine că au existat câteva cazuri concrete și în România, dar și la nivel european, care sunt cunoscute de beneficiarii noștri, să spunem așa, în care granița era foarte subțire. Adică, probabil că dacă am mai fi stat, sau, hai să spunem așa - cum mai zicem noi - câteodată ne-a trecut glonțul pe la ureche. Mai e și o vorbă în activitatea noastră - la o căruță de minte ai nevoie și de un dram de noroc câteodată. Câteodată, să știi că este vital să fii la momentul potrivit într-o anumită zonă, să spunem. Au existat", a subliniat Rădulescu.