Tontu’ ăla de la poartă i-a lăsat şi m-am trezit cu ei la recepţie. Noi interceptări în dosarul decontărilor ilegale de la CNAS

2 septembrie 2017, 15:44

În timp ce aştepta decizia magistratului, proaspătul demis de la şefia CNAS, Marian Burcea, a ținut să transmită un mesaj.

Marian Burcea: „Nu am nimic de declarat. Vreau să spun familiei, prietenilor, că nu i-am făcut de râs. Să aibă încredere„.

Judecătorii au decis să fie însă anchetat în arest preventiv pentru 30 de zile, alături de alţi 5 directori sau funcţionari ai CNAS.

Doar Irina Geambaşu, administrator al uneia dintre firmele implicate în dosar, a primit arest la domiciliu.

Intermediarul Sergiu Ciobanu, susţin procuroii DNA, a făcut repetate presiuni asupra patronului unei firme specializate în îngrijiri la domiciliu pentru a-l convinge să intre în circuitul ilegal.

Pentru acest lucru s-a lăudat cu relaţiile şi legăturile sale de rudenie şi a explicat cum ar fi fost susţinut Marian Burcea, fostul preşedinte CNAS, pentru a promova.

  • CIOBANU Nicolae-Sergiu „Fostul director al S.R.I., fostul director… domnul GEORGE MAIOR, da?”, „Actualul ambasador al Românei în S.U.A. este naşul meu”, „El este căsătorit şi el cu o doamnă”, „Acea doamnă l-a cărat pe BURCEA în spate din 2004. Eu asta am vrut, să-mi spună și mie clar, față în față, ce are el să-ți reproșeze”.
  • Patron firmă „Ce? Doar că am gura mare?
  • CIOBANU Nicolae-Sergiu„Că vrei să acaparezi toată piața și el nu poa’ să lupte, că-l iau ăștia din toate părțile.”

Într-o interceptare autorizată a Parchetului, şeful structurii de control a CNAS vorbea despre faptul că preşedintele Casei Naţionale a impus neîndeplinirea atribuţiilor. Scopul ar fi fost facilitarea obţinerii de venituri de către furnizorii de servicii medicale, din Fondul asigurărilor sociale de sănătate.

  • COSTACHE Alin-Sergiu Deci mie mi-e o frică.., „Păi pentru că vremurile-s foarte periculoase!  Ăsta nu vrea să facă nimic. Deci, nu își asumă nimica! Deci, nu vrea nimic, n-a fost în nicio perioadă aşa„.

Funcţionarele arestate preventiv ar fi racolat reprezentaţii furnizorilor de servicii medicale şi ar fi ajutat la întocmirea de dosare false pentru decontări.

disctuie angajată CSAMB – firmă servicii medicale

  • SARDARE Jeana: „Şi îmi faci o hârtie formală numa’ ca să… pentru noi aicea. Mi-o trimiţi semnată, scanată pe mail ca să soliciţi plata serviciilor aferente lunii 1 – 15 iunie” (sursa: referat DNA)

În încercarea de a ascunde fraudele, suspecţii făceau modificări ilegale şi în bazele de date ale Casei de Asigurări de Sănătate.

  • MOCANU Gabriela-Rodica: „Intră la noi în S.I.U.I. şi vezi p-acolo ce… pe la perioade pe undeva erau nişte setări şi permitea nişte perioade să vedem… şi vedeam noi că nu era deschisă, da’ nu mai ţin minte unde. Pe la setări”
  • SARDARE Jeana: „Da, da’ eu n-am d-aia cu setări”
  • MOCANU Gabriela-Rodica: „O să încerc eu să mă uit” (sursa: referat DNA)

Actualul şi fostul preşedinte al Casei Bucureşti cât şi managerul Direcţiei Control ar fi ascuns fraudele pentru că nu au verificat prestarea serviciilor medicale decontate. În plus, ei au decis că decontările au prioritate în funcţie de data cererii şi nu după afecţiunea bolnavului.

  • BARA Lucian-Vasile „Ce … a scos aia iar… din ambulanţă, de acolo?”, „Păi, da, dar nu trebuia să intre înăuntru, frate!”
  • MUNTEANU Ovidiu „Tontu’ ăla de la poartă i-a lăsat şi m-am trezit cu ei la recepţie, ce vrei… las că sunt jos acuma, le ia buletinele şi pleacă…”, „Agentul de la uşă are interzis să mai primească tărgi” (sursa: referat DNA)

Potrivit DNA, bugetul CASMB ar fi fost păgubit cu aproximativ 3 milioane euro din banii destinaţi bolnavilor în stare terminală.

Decontările fictive se refereau la pacienţi îngrijiţi la domiciliu pentru care s-au întocmit dosare în fals în perioada ianuarie 2016 – august 2017.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite