Tone de medicamente expirate, aruncate într-o pădure din judeţul Gorj

16 februarie 2017, 14:19

Miile de tablete şi sticluţe cu substante de uz farmaceutic zăceau aruncate în pădurea de pe Dealul Bujorăscu, la 30 de kilometri de Târgu Jiu. Nu de ieri de azi, ci de cel puţin o jumătate de an, cred Comisarii Gărzii de Mediu. Aceştia au descoperit că unele medicamente s-au dezintegrat şi au contaminat solul.

Nu se ştie cum au ajuns medicamentele acolo, însă anchetatorii au deja o pistă. Au găsit câteva elemente de identificare ale unui depozit farmaceutic din Tg-Jiu. Dacă se dovedeşte că substanţele provin de acolo, firma riscă o amendă de peste o sută de mii de lei.

Pe fir a intrat şi Poliţia, care verifică dacă aruncarea lor în pădure poate fi încadrată ca infracţiune. Oamenii legii vor să afle şi dacă substanţele se află pe lista medicamentelor cu statut special. Adică a celor care sunt atent supravhegheate pentru că dau dependenţă.

Potrivit legii, deşeurile farmaceutice trebuie incinerate. Medicamentele vor fi adunate din pădure şi vor rămâne în custodia Poliţiei până la finalizarea anchetei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite