Toate trenurile au întârzieri din cauza accidentului de duminică pe ruta Craiova-Caracal

CFR
CFR
13 august 2018, 12:18

Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, recomandă călătorilor să-şi ia în calcul o întârziere în medie de două ore pentru a ajunge la destinaţie şi să solicite asistenţă echipelor din tren ori de câte ori este nevoie, informează Agerpres.

Potrivit oficialului CFR, circulaţia feroviară este încă afectată de accidentul de duminică, când un tren de transport marfă cu 23 de vagoane-cisternă cu biodiesel a deraiat pe magistrala Bucureşti – Craiova, în zona podului CF din localitatea Cârcea, pe sensul de deplasare spre Craiova, iar podul s-a rupt şi mai multe vagoane au căzut în gol.

„În urma accidentului de duminică, circulaţia pe ruta Craiova-Caracal se realizează pe traseul Craiova-Piatra Olt-Caracal. Pentru reducerea numărului de trenuri de pe această rută, s-a căutat cuplarea lor. Întârzierile sunt de 120 de minute în medie, iar situaţia va dura atâta timp cât va fi închisă linia directă. Astăzi estimăm că se va circula pe ruta deviată”, a arătat Vlaicu.

El a explicat că este afectată întreaga reţea de trenuri de călători, deoarece multe trenuri sunt de legătură şi se aşteaptă între ele.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă