Toate ligile de fotbal din Turcia au fost suspendate după ce arbitrul meciului Ankaragucu – Rizespor a fost agresat pe teren

12 decembrie 2023, 18:12

Un arbitru turc a ajuns la spital după ce a fost luat la bătaie, pe teren, de mai mulți bărbați, printre ei fiind și președintele unui club de fotbal din Ankara. După acest incident, toate meciurile au fost suspendate de termen nelimitat.

La finalul partidei dintre echipele Ankaragucu şi Rizespor, președintele clubului din Ankara, Faruk Koca, a intrat pe teren şi l-a lovit în plină figură pe arbitrul meciului, Halil Umut Meler.

Căzut la pământ, arbitrul a încercat să se apere, dar în busculada creată, cel puțin doi bărbați, probabil suporteri ai echipei locale, au continuat să-l lovească.

Arbitrul a suferit un traumatism cranian destul de serios, precum și o leziune oculară. L-a sunat,

pentru a-l întreba cum se simte, inclusiv președintele Recep Erdogan. Autoritățile turce s-au mobilizat imediat și deja au fost făcute trei arestări.

Yilmaz Tunc, ministrul Justiţiei din Turcia: În cadrul anchetei, la cererea procuraturii, judecătorii de la tribunalul de sector din Ankara au aprobat mandatele de arestare pe numele celor care au încercat să-l atace pe arbitru. Continuăm studierea imaginilor pentru a-i depista pe cei care au încercat să intre pe teren.

Federația Turcă de Fotbal a decis să suspende toate ligile, pe termen nelimitat. Partida Ankaragucu – Rizespor s- terminat la egalitate , 1 – 1, golul pentru Ankaragucu fiind marcat de românul Olimpiu Moruţan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite