Toamna ne aduce chirii mai mari. Leul s-a depreciat în raport cu euro

Toamna ne aduce chirii mai mari, în medie, cu 15%. Și asta pentru că a crescut cererea din partea companiilor dar și a studenților care se pregătesc să revină în orașele universitare. Costurile sunt însă mai mari față de toamna trecută și din cauza deprecierii leului în raport cu euro.

06 Septembrie 2021, 22:37 (actualizat 06 Septembrie 2021, 22:39) |

Prețul chiriilor a revenit la nivelul de dinainte de criza sanitară, în contextul în care cererea a crescut, brusc, odată cu venirea toamnei.

În București, o garsonieră se închiriază acum cu un preț cuprins între 200 și 300 de euro, în funcție de zonă și dotări. Pentru un apartament cu două camere, cea mai ieftină chirie depășește 300 de euro.

Și în Cluj-Napoca, alt mare centru universitar, propritarii au ridicat deja tarifele.

Chiria pentru o cameră începe de la 200 de euro, iar pentru un apartament cu două camere, de la 300 de euro.

Costul unei chirii e mai mare toamna aceasta și din cauza diferenței de curs valutar. Prețurile sunt calculate în euro, dar veniturile sunt în lei.

De exemplu, cine semnează astăzi un contract pentru o chirie de 250 de euro va plăti cu aproape19 lei în plus față de septembrie 2020, din cauza deprecierii leului față de euro.

Pentru studenții din afara localităților, singura șansă de a scăpa de chirii rămâne un loc la cămin.

Și în alte mari orașe tarifele de închiriere au început să revină la nivelul de dinainte de criza sanitară, după ce au scăzut, în medie, anul trecut cu 15%.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 5°C
IASI -2°C 3°C
CLUJ -6°C -1°C
CONSTANTA 0°C 2°C
CRAIOVA 1°C 4°C
BRASOV -4°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI