Toader: Proiectul de modificare a Legilor Justiției e finalizat. În prim plan, problema din penitenciare. Invit sindicatele la dialog

2 august 2017, 10:25

Ministrul Justiției a invitat la discuții, marți, la ora 10.00, sindicatele angajaților din penitenciare, după ce aceștia au anunțat proteste, nemulțumiți de numărul mare de ore suplimentare.

 

 

Tudorel Toader a spus miercuri, într-o conferință de presă, că avut de când este ministru mai multe întâlniri cu reprezentanții sindicatelor conducerii ANP. Pentru marți, la orele 10.00, îi invit la dialog, la dezbateri pentru că avem în vedere un pachet mai mare de măsuri care trebuie luate.

Ministrul Justiției a anunțat că a finalizat proiectul de lege pentru modificarea Legilor Justiției și a prezentat măsurile pe care le are în vedere pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.

Prioritare sunt modificările legilor Justiției. Am finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției. În prim plan există începând de ieri, alaltăieri hotărârea pilot pronunțată de CEDO în legătură cu problema sistemică din penitenciare.  Avem în vedere două categorii de măsuri, astfel cum sunt prevăzute în hotărârea pilot. Măsuri privind situația concretă din penitenciare. Avem cele două penitenciare unde au fost demarate procedurile pentru construirea acestora. Avem măsuri pentru modernizarea penitenciarelor existente, pentru construcția unor pavilioane noi în cadrul penitenciarelor,  preluarea unor foste unități militare care nu mai pot fi folosite, dezafectate, care pot fi adaptate și transformate în unități  penitenciare, a declarat Tudorel Toader.

Ministrul Justiției a mai declarat că pe plan legislativ a avut discuții cu ministrul executării pedepselor din Georgia și are în vedere să preia și să adapteze o parte din măsurile aplicate de Georgia în 2012 când s-a confruntat cu o situație similară.

Printre măsurile anunțate: Supravegherea electronică – brățara electronică – și alte măsuri la nivel legislativ.

Tudorel Toader a spus  că  a vizitat unități de penitenciare din România și zilele acestea va merge într-un alt penitenciar pentru a discuta cu conducerea, pentru a vedea condițiile concrete de acolo.

Orice act normativ, orice lege adoptată trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, iar cel care adoptă actul normativ, trebuie să asigure sursa de finanțare. În condițiile în care legiuitorul adoptă o lege privind supravegherea electronică în mod concomitent asigură și resursele financiare, altcumva ar adopta o lege neconstituțională, a explicat ministrul Justiției.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă