Toader: Cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneția. Dacă MJ va fi solicitat pentru un punct de vedere al României, vom contribui

16 iulie 2018, 08:52

Până atunci România trebuie să trimită un punct de vedere la  Comisia de la Veneția și Ministerul Justiției va contribui la acest punct de vedere, dacă i se va solicita.

Tudorel Toader a evitat să spună dacă România trebuie sau nu trebuie să pună în aplicare recomandările privind Legile Justiției, însă a atras atenția că știe puterea opiniei Comisiei de la Veneția.

El a specificat că întrebările în legătură cu opinia Comisiei ar trebui adresate Parlamentului, întrucât acest for este cel care a modificat Legile Justiției. Proiectul de lege inițiat de minister este total diferit de cel care a ieșit din Comisia specială de modificare a Legilor Justiției, condusă de Florin Iordache.

Vineri Comisia de la Veneția a criticat dur și a emis opinie privind Legile Justiției și a cerut retragerea mai multor modificări cum ar fi prevederea care înființează secția specială de cercetare disciplinară pentru magistrați, sau cea potrivit căreia magistrații ies la pensie la 20 de ani de muncă și nu 25 de ani așa cum este acum, ceea ce ar genera un val de pensionări, a transmis Alexandru Costache pentru TVR.

„Vă rog să acceptaţi faptul că inclusiv eu cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, exprimate într-un aviz, fie el şi intermediar. Tot în spaţiul public s-a afirmat faptul că România va formula un punct de vedere oficial pe care îl va transmite Comisiei de la Veneţia, înainte de definitivarea formei finale. În măsura în care Ministerul Justiţiei va fi solicitat în definitivarea, formularea, până la urmă, a acelui punct de vedere al României, evident că vom contribui şi noi. Prin urmare, până la momentul acela, şi este un lucru pe care eu îl repet, dacă un sau unii politicieni au exprimat un punct de vedere sau altul eu, ca ministru al Justiţiei, nu sunt cel care trebuie să comenteze comentariile altora”, a spus Toader, la sediul MJ.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă