Toți elevii din Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord se vor întoarce în bănci de luna viitoare. Guvernul de la Londra nu ia în calcul o amânare. Mesaj către părinți

Copiii britanicilor trebuie să revină la şcoală din septembrie. "Un eşec în acest sens nu este o opţiune", a declarat premierul Boris Johnson. Şeful medical al Regatului Unit a afirmat că riscul îmbolnăvirii la şcoală este infim, în timp ce consecinţele neparticipării la cursuri sunt mult mai grave şi de mai lungă durată decât coronavirusul.

23 August 2020, 22:48 (actualizat 23 August 2020, 23:01) |

Într-un mesaj transmis părinților, șeful medical din Anglia afirmă că șansele de infectare cu COVID la școală sunt infime. Statul acasă însă, este mult mai periculos.

Chris Whitty, şeful medical pentru Anglia: "Balanţa riscurilor inclină evident în favoarea participării la cursuri pentru că mulţi copii riscă să aibă mult mai mult de suferit dacă stau acasă, chiar şi în condiţiile acestei pandemii".

În paralel, un studiu al biroului de statistică arată că cei mici sunt mai vulnerabili acasă decât sunt pe băncile școlilor.

În iunie, un milion de preșcolari și elevi din clasele primare s-au întors la cursuri pentru a încheia anul. Din aceștia, 70 s-au infectat, majoritatea însă de către profesori.

Au fost descoperite doar două cazuri de transmitere de la un copil la altul.

Mai mult, cei mici extrem de rar fac forme grave ale bolii.

Profesorul Whitty a ținut să tempereze și speranțele că un vaccin va rezolva problema. Potrivit estimărilor sale un orizont rezonabil de timp în acest sens este finele anului următor.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 3°C
IASI 4°C 2°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 1°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI