Tinerii arhitecţi doresc să salveze Băile „Neptun”, una dintre clădirile emblematice din Herculane

22 decembrie 2021, 20:57

Băile „Neptun” sau „Băile Imperiale Austriece” se ridică semeţe pe malul Cernei de peste 130 de ani. Au cunoscut faima şi strălucirea, dar acum sunt o ruină. În 2017, edificiul a fost declarat pericol public. Autorităţile nu au reuşit să îl salveze, însă tineri ambiţioşi de la Asociaţia Locus, au strâns 90 de mii de euro, din donaţii. Două treimi s-au folosit deja pentru lucrări.

Şi situaţia juridică e complicată: edificiul aparţine primăriei, dar terenul, nu.

Aşa că salvarea ar putea veni tot de la alţii, prin donaţii şi promovare internaţională. Organizaţia Europa Nostră a inclus clădirea pe lista siturilor în pericol de dispariţie. Lista scurtă va fi anunţată în primăvară.

Programul Europa Noastră este unul de promovare, nu de finanţare. Aşa că reprezentanții Asociației LOCUS continuă strângerea de fonduri. Cine vrea, poate dona lunar printr-un SMS la numărul 8845, cu textul „Herculane”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite