Timp de 2 luni la Vatican se vor putea vedea și urca cele 28 de trepte pe care ar fi călcat Isus înaintea condamnării la moarte

12 aprilie 2019, 11:19

Scala Sancta, Sfânta Scară, a fost restaurată de muzeul Vaticanului și  pentru prima oară după 300 de ani va putea fi văzută și urcată de  credinicioși.

Până acum treptele de marmură erau acoperite cu lemn.

Timp de 60 de zile credincioșii vor avea șansa să le vadă în formă originală și să le urce, dar numai în genunchi.

Potrivit credinței, scara cu 28 de  trepte a fost realizată pentru palatul din Ierusalim al lui Pilat din Pont.

Isus le-a urcat atunci când a fost condamnat la moarte. Patru picături din sângele

Mântuitorului au căzut pe trepte, locurile fiind marcate prin cruci.

Sfânta Scară a fost adusă la Roma în anul 356.

La 1723 treptele au fost  acoperite cu lemn pentru a evita deterioarea lor și deschise publicului.

Aproape 3 secole mai târziu credincioșii pot acum să le vadă în varianta  originală.

După aceaste 2 luni treptele vor fi din nou acoperite cu lemn.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite