Timişoara trăieşte magia Eurovision. Spectacolul Selecţiei Naţionale, duminică, în direct la TVR 1

25 ianuarie 2018, 12:02

Timişoara pregăteşte o semifinală Eurovision România, pe care nu aveţi voie s-o rataţi. Show-ul este gândit pentru publicul din faţa micului ecran. Pentru acest spectacol, elementele vizuale vor purta semnătura graficianului Untold, unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din Europa. Sute de lumini inteligente şi peste 90 de metri pătraţi de panouri led vor face din scena Eurovision un tărâm al poveştilor muzicale.

În plus, prezentatorii show-ului, Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu, promit că Timişoara va da tonul.

Şi în această semifinală vor fi 12 concurenţi, pe care juriul îi va asculta cu mare atenţie. Printre cei care vor urca pe scena din Timişoara se numără Jukebox, Mihai Trăistariu şi Othello.

Juraţii vor alege doar trei melodii pentru finala de pe 25 februarie, care se ţine la Sala Polivalentă din Bucureşti. Atunci, publicul va decide cine va reprezenta România pe scena din Lisabona, în luna mai.

CONCURENŢII DE LA TIMIŞOARA

Jukebox feat Bella Santiago – „Auzi Cum Bate”

Alessandro Dănescu – „Breaking Up”

Meriem – „End The Battle”

MIHAI – „Heaven”

Jessie Baneş – „Lightning Strikes”

Romeo Zaharia – „Maybe This Time”

Othello -„Noi Suntem Pădure”

Miruna Diaconescu – „Run For You”

Serena – „Safari”

Pragu’ de Sus – „Te Voi Chema”

Endless feat Maria Grosu – „Thinking About You”

RAFAEL & ANDY – „We Are One”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite