Timiș: O comună a fost încadrată, din greșeală, în scenariul roşu pentru deschiderea școlii. În localitate nu este niciun bolnav de COVID-19

Școala
Școala
7 septembrie 2020, 22:21

Cu o rată de infectare cu Covid de 6,43 la mia de locuitori, comuna Bara din judeţul Timiş a ajuns pe lista cu cele 43 de localităţi în care şcoala trebuie să înceapă după scenariul roşu.

În realitate, aici nu există nici o persoană bolnavă. Cei trei infectaţi care apar în statisticile naţionale şi judeţene sunt de fapt din Lugoj şi au viză de flotant în Bara, unde însă nu au locuit niciodată.

Acum, autorităţile vor analiza din nou situaţia, pentru a scoate comuna din scenariul roşu, ceea ce le va permite copiilor să meargă la şcoală.

„În urma unor discuţii pe care le-am avut cu reprezentanţii DSP şi cu cei de la Primăria Bara s-a ajuns la concluzia că cei trei pozitivi de fapt nu locuiesc în comuna Bara. Ei au flotant în această localitate, dar pe deciziile de carantinare ei locuiesc şi sunt în carantină în localitatea Lugoj, acolo unde sunt şi monitorizaţi de structurile MAI pe perioada carantinei. Pe statisticile naţionale ei apar ca şi pozitivi la Bara, dar în realitate ei locuiesc şi sunt în carantină în localitatea Lugoj”, a declarat Liliana Oneţ, prefectul judeţului Timiş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite