Timiș: Făget, primul oraş din România care intră în carantină, după nouă lege

27 iulie 2020, 07:51

De 24 de ore, nimeni nu a mai avut voie să intre sau să iasă din Făget și satele închise, cu excepția urgențelor medicale și a celor care transporta marfă sau produse agroalimentare ori lucrează în zona vizată sau în afară ei. Totul, în baza unor documente şi vorbim aici de legitimaţie de serviciu sau adeverinţă de la angajator.

Mai este permisă deplasarea în cazul însoțirii sau îngrijirii unui copil sau a unei persoane în vârstă, bolnave sau cu dizibilități, în caz de deces în familie sau pentru urgențe medicale.

Oamenii din zonă sunt obligați să poarte măști în spații publice și li se recomandă să evite ieșirile din casă care nu sunt necesare. Toate aceste măsuri au fost luate după ce zeci de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost depistate în decurs de câteva zile.

Cel mai mare focar e în comunitatea penticostală, unde sunt 17 cazuri și în rândul unor angajați ai Spitalului Orășenesc Făget.

În satul Colonia Mică au fost depistate 11 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar la Bichigi au fost înregistrate 3 cazuri. Carantina este valabilă 14 zile, însă focarul este monitorizat atent de inspectorii DSP Timiș.

În cazul în care nu va fi stins, măsura se va prelungi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă