TIMIȘOARA | Medicul prins în flagrant când primea bani de la pacienţi, arestat preventiv

1 iunie 2022, 10:32

În aceeași zi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată, respectiv 25 de acte materiale.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 18.03.2022-31.05.2022, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, medicul în cauză ar fi primit de la mai mulți pacienți sau aparținători ai acestora diferite sume de bani, în lei sau euro, cuprinse între 100 de lei și 2.000 de lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit.

În cursul serii de ieri, procurorul de caz din cadrul unității de parchet sus-menționate a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a inculpatului, urmând ca acesta să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite