TikTok a intentat un proces împotriva statului Montana

TikTok
TikTok
23 mai 2023, 09:37

Această interdicţie „încalcă în mai multe moduri Constituţia Statelor Unite”, a declarat compania chineză, în special primul amendament care garantează „libertatea de exprimare”, potrivit documentului depus în instanţă.

Numeroşi legislatori americani consideră că reţeaua de socializare chineză, folosită de 150 de milioane de americani, permite Beijingului să spioneze şi să manipuleze utilizatorii. Platforma a negat întotdeauna aceste acuzaţii.

Parlamentul din Montana a adoptat la jumătatea lunii aprilie un text care ordonă magazinelor de aplicaţii, precum App Store de la Apple şi Play Store de la Google, să blocheze descărcarea TikTok începând cu 1 ianuarie 2024, în timp ce Congresul SUA şi Casa Albă au în vedere planuri pentru o lege similară.

„TikTok îşi exercită dreptul editorial, un drept protejat de Constituţie, de a difuza şi promova conţinut creat de terţi”, au declarat avocaţii companiei chineze.

Ei susţin, de asemenea, că statul american nu are puterea legală de a interzice aplicaţia din motive de securitate naţională, o chestiune care ţine de statul federal.

Plângerea menţionează şi principiul echităţii. „În loc să reglementeze reţelele sociale în general, legea interzice TikTok, şi doar TikTok din motive punitive (…) pe baza îngrijorărilor speculative cu privire la securitatea datelor şi moderarea conţinutului”, susţin avocaţii.

Aleşi ai statului Montana acuză, de asemenea, TikTok de efecte nocive asupra sănătăţii celor mai tineri (dependenţă, depresie). Unii reprezentanţi democraţi le-au replicat că şi alte reţele sociale, precum Instagram, ar trebui reglementate cu privire la toate aceste subiecte.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite