Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

„Ţigănie rai, rai care erai”: Ce nu ştim despre istoria şi viaţa romilor noştri

Îi recunoaştem când îi întâlnim. Dar îi cunoaştem cu adevărat? Le ascultăm muzica, le ştim dansurile, le strigăm numele. Dar cât din povestea lor neromanţată am avut răbdare să aflăm? Pentru a marca Ziua Mondială a Romilor, Ştirile TVR Online vă propun câteva pagini de istorie.

06 Aprilie 2013, 21:36 (actualizat 08 Aprilie 2014, 09:07) | Ştirile TVR Online |
Istoria şi tradiţiile romilor. Foto (c) Marius Portik
Istoria şi tradiţiile romilor. Foto (c) Marius Portik
Steagul romilor

Romii sunt văzuţi frecvent de populaţia majoritară ca fiind străini, chiar şi în ţările în care trăiesc de secole. Aceasta percepţie a dus la discriminare, excludere sau persecuţie. Cele mai importante comunităţi de romi trăiesc în Europa Centrală şi de Est, în Turcia, în Peninsula Iberică şi în sudul Franţei. Importante comunităţi de romi sunt şi în America, în special în Brazilia.

Numele sub care sunt cunoscuţi

În limba romani, cuvântul „rom” înseamnă „om, bărbat, soţ”. De unele popoare, romii au fost numiţi în funcţie de caracteristici sociale sau fizice. Belgienii şi olandezii, de exemplu, i-au considerat „lipsiţi de sentimentul religios” şi le-au dat numele de „getoufte heiden” (“păgâni botezaţi”). În alte zone, numele le-a fost dat în funcţie de culoarea pielii, uneori romii fiind numiţi „kalo/kali”, adică “negru/negri”. În Serbia sunt numiţi „karavalahi” , adică “valahi negri”, “români negri”.

Spaniolii, portughezii şi englezii au crezut că această etnie venea din Egipt. De aici, numele de „gitano” şi de „gypsy”.

Un termen foarte răspândit a fost acela de „ţigan”, numire care a ajuns să fie utilizată şi în Germania, Italia şi Ungaria. Germanii îi numesc „zigeuner”, italienii „zingaro”, lituanienii „ciganas”, ruşii „ţâghan” sau „ţehan”, sârbii „ciganin” etc.

Denumirile „ţigani” şi „gypsy” au capătat conotaţii peiorative, iar altele sunt arhaice şi tind sa fie abandonate în favoarea denumirii de „rromi” („romi”).

Cine sunt romii?

Despre locul lor de origine există mai multe teorii: unii specialişti spun că romii ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza venirii lor, în mai multe valuri, din provincia indiană Punjab în urmă cu cel puţin 1.000 de ani. Istoricii cred că majoritatea romilor au pornit spre Europa fugind de turci şi de ciumă.

Cercetătorii spun că romii au plecat din India din cauza discriminării castei lor, ei fiind obligaţi să presteze muncile cele mai detestate în societate. Ei au sperat că vor fi promovaţi în ierarhia socială dacă vor lua parte la războaiele din perioada 1001-1026 în Punjab. Răspândirea islamului în regiunea Indiei a declanşat un alt val de migraţie spre Europa şi nordul Africii.

Limba romilor, cunoscută mai ales ca limba rromani, romani sau rromanes, face parte din familia de limbi indo-europene, fiind similară cu hindi.

Prima atestare documentară a comunităţilor de romi datează din anul 1068, în Imperiului Bizantin, de unde au pătruns în sud-estul şi centrul Europei şi în nordul Africii. Migraţia masivă a romilor în Europa a început însă în secolul al XIV-lea, odată cu cucerirea de către turci a portului grecesc Gallipoli. În tot secolul al XV-lea au pătruns Europa de Vest, mai ales în peninsula iberică, iar din secolul al XIX-lea în cele două Americi.

Înainte de jumătatea secolului al XV-lea, romii au fost bineveniţi în Occident. Dar la 1500, numărul imigranţilor creştea continuu, iar localnicii nu mai voiau sau nu mai aveau cu ce să-i ajute pe pelerini. Biserica se împotrivea vrăjitoriei şi prezicătorilor. Astfel că Dieta Sfântului Imperiu Roman a dezbătut problema romilor în 1497. Şi atunci s-a spus ca sunt spioni în slujba turcilor. În ţările germane s-au organizat “vânători de ţigani” pentru uciderea tuturor celor prinşi.

Apoi legile germane au fost preluate de toată lumea, fiind vizaţi nomazii. Mulţi romi au pornit înapoi spre est, pentru a scăpa de spânzurare, expulzare, însemnare cu fierul roşu sau raderea părului.

În Evul Mediu, în Imperiul Bizantin, în Imperiul Otoman şi în ţările slave de la sudul Dunării, romii au fost secole întregi robi. Tot aşa cum foarte mulţi au trecut prin procese de asimilare şi au adoptat viaţa sedentară, cultura scrisă, limbile şi religiile popoarelor lângă care au trăit.

Din cauza modului lor de viaţă, a culorii pielii, a limbii şi obiceiurilor, romii au fost ţinta urii care a culminat în secolul al XX-lea cu deportarea şi uciderea în masă prin politica de genocid a celui de-al Treilea Reich. În jur de 500.000 de romi au murit în urma deportărilor forţate, a înfometării şi abuzurilor. Alături de evrei, romii au fost prădaţi, lipsiţi de bunuri şi de aur şi trimişi în lagărele de concentrare de la Birkenau şi Auschwitz. Expertii susţin cã între 220.000 şi 500.000 de romi au fost ucişi în timpul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial.

Cum au ajuns romii pe teritoriul Principatelor Române ?

Nicolae Iorga, ca şi alţi istorici fac referire la faptul că ţiganii au venit în Principatele Române odată cu invazia mongolă din 1241-1242. În timpul războaielor cu tătarii, prizonierii erau transformaţi în sclavi, iar la venirea romilor pe pământurile româneşti aceştia au fost trataţi în acelaşi mod ca inamicii tătari. Romii au fost făcuţi sclavi şi, fiind buni meşteşugari, aveau o mare valoare economică.

Cea mai timpurie atestare documentară datează din 1385, într-un act emis de domnul Ţării Româneşti Dan I, care dăruieşte Mănăstirii Tismana mai multe posesiuni, printre care şi 40 de sălaşe de ţigani.

În Moldova, romii sunt amintiţi prima dată în 1428, când Alexandru cel Bun dăruieşte Mănăstirii Bistriţa 31 de sălaşe de ţigani şi 12 bordeie de tătari. De asemenea, mai sunt amintiţi ţiganii Mănăstirilor Visnevati (1429) şi Moldoviţa (1434).

În Transilvania, prima informaţie despre prezenţa ţiganilor se referă la Ţara Făgăraşului. În timpul lui Mircea cel Bătrân, boierul Costea stăpânea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus şi jumătate din Arpaşul de Jos, precum şi 17 ţigani de cort.

În Moldova şi Muntenia, ţiganii ocupau treapta cea mai de jos a societăţii, dar aveau un rol foarte important în economie, datorită meseriilor practicate. „Codul penal” din Muntenia din 1818 conţine articolul "Toţi ţiganii sunt născuţi robi" şi "ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului".

După anul 1600, documentele oficiale folosesc termenul "rob", dar în general cuvântul "ţigan" însemnă sclav. Sclavii se puteau căsători doar cu consimţământul stăpânului. Dacă cei doi soţi aveau stăpâni diferiţi, consimţământul ambilor stăpâni era necesar. Dacă robii se căsătoreau fără consimţământul stăpânilor, ei erau despărţiţi şi copiii lor împărţiţi între stăpâni. Abia în secolul al XVIII-lea căsătoria a fost declarată indisolubilă, iar stăpânii nnu au mai avut dreptul să despartă familiile. Un român care se căsătorea cu o ţigancă devenea şi el sclav. Un rob "iertat", în unele cazuri excepţionale de stăpânul său, devenea "român" sau om liber. Odată eliberat, fostul sclav avea drepturi ca orice alt om liber. Singurul drept al unui sclav era cel la viaţă.

În Transilvania, cu excepţia părţilor ajunse temporar sub stăpânirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul romilor era prin comparaţie mai bun. Ei au devenit iobagi ai coroanei în anii 1400, acest statut fiind în general menţinut şi după ce Transilvania a devit principat autonom sub stăpânire otomană. Iobagii plăteau o sumă coroanei, mai mică însă decât populaţia sedentară, aveau dreptul de a umbla prin ţară şi de a poposi pe pământurile coroanei. Cetele de romi erau autonome, coroana era tolerantă faţă de neapartenenţa la religia creştină, iar romii nu aveau obligaţii militare. În sec. al XVI-lea s-a creat în Transilvania un voievodat al romilor, condus de un nobil voievod. Cu timpul, romii au renunţat la stilul nomad de viaţă pentru ca Imperiului Habsburgic a dus o politică de sedentarizare şi asimilare a romilor.

Romii din Principate au fost catalogaţi, până spre mijlocul secolului al XIX-lea, ca "bunuri agricole însufleţite". Puteau fi tranzacţionaţi sau lăsaţi moştenire, fără ca aceste lucruri să fie reglementate juridic.

Cele trei  mari "ţigănii"

Cea mai mare era “ţigănia domnească”, formată din robi care aparţineau domnitorului ţării şi soţiei acestuia. Toţi romii din ţară care nu aveau un stăpân aparţineau domnului, la fel şi cei care veneau din alte ţări.

Aurarii sau rudarii erau cei mai numeroşi dintre robii domneşti şi plăteau domnului o anumită cantitate de aur scoasă din râuri. Ei sunt atestaţi pentru prima dată în anul 1620 în Ţara Românească. În Transilvania se numeau băieşi, pentru că scoteau aurul din pietrele munţilor, din locurile numite băi.

După epuizarea resurselor de nisip aurifer, aceasta ocupaţie a dispărut, iar romii aurari au început să prelucreze lemnul şi să confecţioneze vase şi linguri, primind astfel denumirea de lingurari. Ei depindeau în continuare de domn şi obişnuiau să se aşeze prin locurile împădurite, cu copaci buni, din care îşi lucrau obiectele casnice. O parte dintre ei, prin secolul al XIX-lea, au început să facă şi cărămizi, primind denumirea de cărămidari.

O altă categorie o reprezentau netoţii, care duceau un mod de viaţă sălbatic şi care trăiau din hoţii.

Lăeşii erau de meserie fierari şi erau chemaţi adesea de către domn şi boieri pentru a le face unelte şi arme.

Căldărarii prelucrau arama şi confecţioneau vase de bucătărie, cazane pentru ţuică etc.

Pieptănarii confecţionau piepteni din oase.

Zlătarii sau inelarii confecţionau bijuterii din aur şi argint.

Ursarii purtau prin sate şi mahalalele târgurilor urşi îmblânziţi. Erau nomazi şi locuiau în corturi. Creştereau catâri şi confecţionau ciururilor şi obiecte mărunte din metal.

Spoitorii se ocupă cu cositoritul căldărilor făcute de căldărari.

Geambaşii vindeau, cumpărau sau furau cai.

Lăutarii cântau la curţile boierilor şi în crâşme.

Clopotarii confecţionau clopote pentru biserici şi tot ei le şi trăgeau.

Florăresele şi lustrangiii de ghete erau meseriaşi romi ce aveau să apără mai târziu.

A doua mare “ţigănie” era “ţigănia mănăstirească” sau călugărească şi îi includea pe robii romi care aparţineau mănăstirilor, bisericilor, schiturilor.

Romii mănăstireşti se ocupau cu treburile mărunte de la mănăstire şi cu lucrarea moşiilor.

“Ţigănia boierească” îi cuprindea pe robii aflaţi în proprietatea boierilor, erau “ţigani” de curte şi “ţigani” de ogor. Robii de curte erau slujnicele sau feciorii din casă, bucătăresele, spălătoresele, cusutoresele, pitarii, sacagiii, vizitiii, birjarii, cizmarii, lăutarii. O categorie aparte o formau argaţii, îngrijitorii şi crescătorii de animale: văcari, porcari, bivolari, herghelegii, găinărese etc. Robii de la curte erau conduşi de către un vătaf rom, care era răspunzător faţă de stăpân.

600 de ani de robie

Regulamentele Organice impuse în Principate la începutul anilor 1830 menţineau statutul inferior al ţiganilor, dar începuse să se vorbească despre „universalizarea cetăţeniei”. Aşa s-au adoptat "Regulamente pentru statornicirea ţiganilor".

În 1834, boierul Ion Cîmpineanu îi eliberează din robie pe romii aflaţi în proprietatea sa. La 28 august 1844, Departamentul Treburilor din lăuntrul Ţării Româneşti a dat dispoziţie tuturor proprietarilor de romi ca în termen de 18 luni să asigure statornicirea romilor nomazi în aşezări şi case. Următoarea decadă în viaţa politică a Principatelor vine cu o avalanşă de proiecte legislative, pentru rezolvarea "problemei ţigăneşti". La începutul anului 1845, şi Adunarea Obştească a Moldovei a votat, la propunerea domnului Mihail Sturdza, Legea pentru regularizarea romilor mitropoliei, ai episcopilor şi mănăstirilor, în baza căreia robii aparţinând bisericii şi aşezămintelor monastice deveneau liberi.

În ziua de 9 iunie 1848, la Izlaz a fost prezentată mulţimii aşa-numita 'Proclamaţie de la Izlaz', redactată de Ion Heliade Rădulescu, care cuprindea programul Revoluţiei din Ţara Românească. Printre măsuri se specifică emanciparea robilor romi prin despăgubire.

La 20 februarie 1856, a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia. O populaţie de 250.000 de romi şi-a câştigat statutul de oameni liberi. Proprietarilor de ţigani li se acorda o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare ţigan. Pământuri nu le-au fost niciodată atribuite romilor.

După votarea celor două legi, din 1855 în Moldova, respectiv 1856, în Ţara Românească, mulţi boieri şi-au eliberat robii fără să pretindă despăgubiri de la stat. Aceste două legi au constituit practic ultima etapă a dezrobirii ţiganilor, important proces de reformă socială desfăşurat pe parcursul a două decenii. După eliberare, un număr mare de romi au părăsit ţara, plecând înspre ţările vecine, iar de acolo în vestul Europei şi în cele din urmă în America.

Situaţia actuală

În aprilie 1971, la Congresul Mondial al Romilor desfăşurat la Londra, s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Romilor din întreaga lume.

Cântecul “Gelem, gelem” " („Am călătorit, am călătorit”), compus de Jarko Jovanovic şi cântat de Olivera Vuco în filmul iugoslav “Am întâlnit şi ţigani fericiţi”, a devenit de atunci imnul romilor.

“Am întâlnit şi ţigani fericiţi” („Skupljaci perja”), regia: Aleksandar Petrovic, 1967

 

Olivera Katarina Vuco - 1967 – „Djelem, Djelem”

Tot în 1971 a fost adoptat şi steagul internaţional al romilor: jumătatea de jos verde - simbol al câmpurilor înverzite  - şi jumătatea de sus albastră - simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată - denumită chakra, similară cu Ashok Chakra, roata de pe steagul Indiei.

(w220) Steagul roÎn fiecare an, la 8 aprilie, lumânări aprinse şi flori sunt aruncate pe ape, în memoria strămoşilor romi şi gânduri de recunoştinţă se îndreaptă către personalităţile istoriei romilor care au luptat pentru drepturile civice şi emanciparea romilor.

În România, la recensământul din 2011, aproximativ 619.000 persoane şi-au asumat apartenenţa etnică de romi. Conform datelor detinute de Centrului Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher (CNCR-RK), instituţie publică din subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, numărul romilor ar fi de cel puţin 1.200.000 de persoane. Alte estimări vorbesc de o populaţie de romi de peste 2 milioane şi jumătate de persoane.

În 2006, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 66 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca “Sărbătoarea etniei romilor din România”.

8 Aprilie este cea mai mare sărbătoare a romilor de pretutindeni, prilej de evocare a istoriei şi de a face cunoscute valorile şi identitatea culturală ale acestei minorităţi, ca parte a identităţii europene. Este şi Ziua memoriei romilor omorâţi de nazişti în timpul celui de-Al doilea Război Mondial.

Muzica lor tradiţională a ajuns să facă o carieră mondială de succes, în timp ce filmele cu muzica lor sunt secvenţe memorabile ale cinematografiei:

Petrecere cu lăutari - TVR Internațional


 

Romica Puceanu - "Aş munci la plug şi coasă"


 

Phoenix – “Mica Ţiganiadă”


 

“Gelem Gelem”: Metropolitans Ensemble


 

Goran Bregovic - "Gypsy Reggae"


 

Gipsy Kings – "Mira la gitana mora"


 

“Concertul”, regia: Radu Mihăileanu, 2009


 

“Chocolat”, regia: Lasse Hallstrom, 2000


 

Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra – “Unza Unza Time”


 

“Şatra”, regia: Emil Loteanu, 1976


 

 

 

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 16°C
IASI 14°C 15°C
CLUJ 16°C 17°C
CONSTANTA 11°C 12°C
CRAIOVA 16°C 18°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Aprilie 2019, 18:15
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-04-2019
Deschidere: 8279.83
Maxim: 8352.28
Mimim: 8279.83
Variatie: 0.86%
BRD
13.60
2.39%
FP
0.96
0.63%
SNG
33.45
0.6%
TLV
2.15
1.88%
TGN
350.00
0.28%
SNN
10.86
1.69%
EL
11.05
0.9%
WINE
19.00
1.06%
SIF2
1.20
0.84%
TBM
0.30
1.69%
ARHIVĂ ȘTIRI