The Economist: Războiul lui Putin a luat-o pe drumul eșecului. Occidentul ar trebui să accelereze nereușita trupelor ruse

Una dintre numeroasele justificări pe care Vladimir Putin le-a dat pentru a invada țara vecină este aceea că Ucraina și Rusia sunt „o singură națiune” și ar trebui să fie unite sub conducerea lui „inofensivă”. — „Încă mai crezi asta?”, a întrebat președintele Ucrainei, în timp ce trupele sale au „măturat” mii de invadatori ruși din provincia Harkov, în această săptămână. Sarcasmul triumfal al lui Volodimir Zelenski era justificat. Contraofensiva de la Harkov, începută pe 5 septembrie, marchează cea mai dramatică anulare a Rusiei de când Putin și-a abandonat demersul de a ocupa Kievul, capitala Ucrainei, la sfârșitul lunii martie.

Semnificația sa nu este doar eliberarea a 6.000 de kilometri pătrați de teritoriu în câteva zile – mai mult decât câștigase Rusia în ultimele cinci luni. Nu este nici confiscarea de către Ucraina a tancurilor, armelor și lăzilor cu muniție, pe care soldații ruși le lăsaseră în urmă în timp ce fugeau în dezordine. Ucraina a recuperat, de asemenea, două noduri de transport, Izium și Kupiansk, de care Rusia are nevoie pentru a finaliza cucerirea regiunii Donbas și a o integra în Rusia. Planurile lui Putin de a organiza „referendumuri” false privind anexarea părților ocupate din sudul și estul Ucrainei sunt acum suspendate, deoarece Ucraina contraatacă în ambele zone. În război, previziunile sunt întotdeauna riscante, dar „valul” pare să se fi întors. Ocupația Rusiei este pretutindeni ținută sub control, iar Ucraina o împinge treptat și uneori brusc.

Pe câmpul de luptă, progresele Ucrainei se bazează pe doi piloni; materialele şi oamenii. La echipamente, are un avantaj din ce în ce mai mare. America și alte state prietene i-au trimis rachete cu suficientă rază de acțiune și precizie pentru a schimba termenii angajării (în luptă – n.tr.). Ucraina poate vedea și lovi în mod fiabil depozitele de muniție inamice, centrele de comandă și nodurile logistice care se află mult în spatele liniei frontului; Rusia nu poate. Presupusa superioritate aeriană a Rusiei a fost înăbușită de apărările aeriene mobile. Și în timp ce Rusia își epuizează stocurile de arme, cele ale Ucrainei devin tot mai abundente și mai puternice, pe măsură ce echipamentele superioare ale NATO îi înlocuiesc vechiul kit de pe vremea Pactului de la Varșovia.

Avantajul resursei umane a Ucrainei este, de asemenea, în creștere. Forța de invazie inițială a lui Putin, de 200.000 de militari, nu a fost niciodată suficient de mare pentru a ocupa Ucraina (aparent, își imaginase că opoziția ucraineană se va prăbuși cu amabilitate). Pierderile Rusiei au fost teribile; conform unei estimări, 70.000-80.000 dintre soldații săi au fost uciși sau răniți. În ciuda ofensivei de recrutare din închisori și oferirii de bonusuri uriașe, Putin tot se chinuie să îi înlocuiască.

În schimb, Ucraina poate apela în continuare la întreaga sa populație de bărbați adulți. Moralul lor este vertiginos și, parțial mulțumită NATO, sunt bine echipați și din ce în ce mai bine pregătiți. Iar pe măsură ce Rusia se clatină, nu vor face decât să dobândească încredere. Ei luptă pentru casele lor și pentru concetățeni. Trupele Rusiei luptă pentru un „coș” de minciuni: că Ucraina este condusă de „naziști”, că reprezintă o amenințare pentru Rusia, că oamenii ei vor să fie „eliberați” de Rusia. Teoretic, Putin ar putea să ordone o mobilizare generală și să forțeze mult mai mulți tineri ruși să meargă la luptă; dar știe că acest lucru ar fi extrem de nepopular, motiv pentru care încă nu a făcut-o. Chiar dacă ar face-o, ar dura multe luni pentru a recruta, antrena, echipa și desfășura întăririle reticente și îngrozite.

Pentru Ucraina, victoria nu este încă sigură, dar se discerne o cale. Evacuarea Rusiei în întregime din Ucraina va fi dificilă. Va însemna scoaterea ei de pe un teritoriu pe care este mult mai bine înfiptă și organizată decât în Harkov. O prăbușire generală a forțelor ruse nu poate fi exclusă, dar este improbabilă.

Prin urmare, Occidentul ar trebui să consolideze succesul. Ucraina a demonstrat că poate folosi armele occidentale pentru a recâștiga teritoriu; Occidentul ar trebui să trimită altele mai bune, cum ar fi muniții de atac cu rază mai lungă de acțiune pentru lansatoarele Himars, care s-au dovedit atât de eficiente și pe care anterior ezitase să le furnizeze. Pentru a evita escaladarea, nu ar trebui să fie lansate asupra Rusiei arme NATO avansate; cu siguranță, Ucraina se va conforma în loc să-și alieneze furnizorul de arme. De asemenea, va avea nevoie de un flux fiabil de muniție și de vehicule blindate cu care să-și deplaseze rapid forțele, în viitoarele ofensive. Totodată, Occidentul ar trebui să ia în considerare ceea ce ar putea avea nevoie Ucraina anul viitor – și să extindă considerabil scara pregătirii în străinătate a trupelor ucrainene.

În război, momentul propice poate fi autosusținut. Dacă ucrainenii din orașele ocupate cred că invadatorii sunt acolo pentru a rămâne, unii ar putea în cele din urmă să accepte sau chiar să colaboreze. Dacă ei cred că rușii vor fi dați afară în câteva luni, au un stimulent în sens opus: cei care rezistă se vor aștepta să fie de partea câștigătoare; colaboratorii, să fie închiși. Deci, cu cât Rusia pierde mai mult teritoriu furat, cu atât îi va fi mai greu să păstreze restul.

Cu atât mai mult există un motiv pentru ca Europa să reziste șantajului energetic al lui Putin. De când a întrerupt aprovizionarea cu gaze rusești, guvernele europene au promis că vor săpa adânc pentru a-și împiedica cetățenii să înghețe în această iarnă, chiar dacă cutreieră lumea după surse alternative de energie. Te poți certa legat de detaliile politicii, dar principalul este să menții solidaritatea în ciuda durerii.

Între timp, Putin suferă primele „fisuri” în aura sa de invincibilitate atent cultivată. A înăbușit majoritatea disidențelor și totuși neliniștea se transmite. Voci de vulturi critică modul în care e dus războiul. Ramzan Kadîrov, un temut conducător de război cecen, ai cărui oameni au luptat și i-au terorizat pe ucraineni, a numit situația de pe teren „uimitoare”. Un naționalist de la televiziunea rusă a sugerat, cu tact, că Putin a fost prost sfătuit. Câțiva politicieni locali curajoși din Moscova și Sankt Petersburg au cerut chiar demisia omului de la Kremlin.

Economia Rusiei a rezistat sancțiunilor peste așteptări, dar stagnează încet, iar prețurile la energie, de care a beneficiat Rusia, au scăzut. Occidentul ar trebui să încerce să creeze o separare între regim și poporul rus. Liderii occidentali ar trebui să sublinieze că, în primul rând, disputa lor este cu dl. Putin, nu cu supușii săi. Țările occidentale ar trebui să-i primească pe dezertorii ruși, în special pe cei mai educați. În schimb, rușilor care servesc regimul ar trebui să li se refuze viza. Cu noroc, elita Rusiei va obosi în cele din urmă din cauza izolării, deoarece forțele sale de securitate obosesc să fie împinse într-un război de necâștigat de către un tiran cu iluzii de grandoare istorică. Rusia poate pune capăt acestui conflict oricând dorește. Dar pacea nu va fi în condițiile preconizate inițial de Putin.