The Economist: Autocrațiile găzduiesc tot mai des mari competiții sportive internaționale. De ce apelează „regimurile de fier” la acest tip de evenimente

Nu există teste „litmus” democratice pentru gazdele evenimentelor sportive globale. De la Olimpiada nazistă până la Cupa Mondială de fotbal din Argentina, din 1978, regimurile dezagreabile au folosit de mult timp astfel de competiții pentru a-și spori prestigiul și pentru a supraalimenta naționalismul. Dar acum 30 de ani, marea majoritate a turneelor aveau loc în democrații. Doar în ultimul deceniu, cazuri precum Cupa Mondială de fotbal masculin din 2022, care a început în Qatar pe 20 noiembrie, au început să arate din nou ca o normă.

Potrivit datelor compilate de Adam Scharpf, de la Universitatea din Copenhaga, și de alți doi colegi, ponderea evenimentelor sportive internaționale găzduite de autocrații a scăzut de la 36% între 1945-1988, la 15% între 1989-2012. De atunci, a revenit la 37%. Deși numărul total de democrații din lume a scăzut și el de la nivelul de după Războiul Rece, doar câteva gazde autocratice recente sunt democrații decăzute.

Modelul se reflectă atât în competițiile de mare anvergură – din 2008, China a găzduit două Jocuri Olimpice, iar Rusia, o Olimpiadă și o Cupă Mondială – cât și în cele mai mici. Campionatele Mondiale de Atletism, de exemplu, s-au desfășurat doar în democrații, din 1983 până în 2011. De atunci încoace, patru din cele șase gazde alese au fost autocrații.

În mod ironic, această tendință provine în mare măsură din luarea democratică a deciziilor. Studiile au arătat că marile evenimente sportive tind să fie oferte proaste pentru țările gazdă. Orașele trebuie să construiască stadioane costisitoare, care sunt rareori folosite ulterior și care nu reușesc să stimuleze dezvoltarea economică în zonele învecinate. Drept urmare, guvernele responsabile în fața contribuabililor lor au devenit mai puțin entuziaste în a fi gazdă. Jocurile Olimpice de iarnă de anul acesta au avut loc la Beijing aproape implicit, după ce toate cele patru orașe din țările democratice care licitaseră s-au retras. Singura alternativă era Almatî, în Kazahstan.

Autocrații, în schimb, sunt liberi să risipească fondurile publice. Principala amenințare cu care se confruntă în calitate de gazde este aceea că protestatarii sau presa vor evidenția încălcările drepturilor omului. Dar, în loc să încurajeze reforma, lumina reflectoarelor internaționale pare să determine astfel de regimuri să devină și mai represive în perioada premergătoare evenimentelor sportive.

Folosind „scorurile de represiune” calculate de alți cercetători care măsoară cât de multă violență exercită statele asupra cetățenilor lor, Scharpf a arătat că gazdele Jocurilor Olimpice și ale turneelor de fotbal au tendința de a lua măsuri severe cu doi ani înainte de ceremoniile de deschidere. Odată ce lumea începe să privească, se relaxează. De exemplu, conform Human Rights Watch, înainte de Jocurile Olimpice din 2008, China a arestat preventiv persoane care erau susceptibile să-și exprime nemulțumirea. Ca urmare, „zonele de protest” oficiale au fost goale în timpul evenimentului.

Qatar urmează acest model. În ultimele săptămâni, a mutat din capitală mii de muncitori străini al căror tratament în țară atrăsese critici la scară largă. Dacă organele de conducere ale marilor evenimente sportive nu vor să încurajeze astfel de politici, vor trebui să caute o cale de a face găzduirea mai atractivă pentru democrații.