The Crown, un serial controversat. Cunoscătorii Casei Regale Britanice consideră că faptele sunt prezentate într-un mod subiectiv

Al patrulea sezon al serialului "The Crown", care ilustrează viața și domnia reginei Marii Britanii stârnește controverse la doar câteva zile de la lansare. Povestea a ajuns la momentul căsniciei prințului Charles cu Diana, iar cunoscătorii Casei Regale Britanice consideră că faptele sunt prezentate într-un mod subiectiv.

24 Noiembrie 2020, 18:31 (actualizat 24 Noiembrie 2020, 21:02) |

Sezonul al patrulea al serialul britanic The Crown, a ajuns la momentul tumultoasei căsătorii a prințesei Diana cu prințul Charles. În opinia cunoscătorilor Casei Regale Britanice, prințul Charles este prezentat într-o lumină defavorabilă, într-un mod subiectiv.

Aversiunea Familiei Regale Britanice pentru serialul The Crown este cunoscută, la fel ca încercările de a opri producția înainte de a se ajunge la povestea prințesei Diana.

Serialul The Crown este proiectat să aibă șase sezoane care trec în revistă toate dramele și scandalurile Familiei Regale Britanice în perioada domniei reginei Elisabeta a II-a. Printul Harry, care ar urma să apară în următoarele sezoane, ar fi încheiat o înțelegere cu producătorii "The Crown" astfel încât serialul să se încheie înainte de căsătoria sa cu Meghan Markle.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 0°C 2°C
IASI -3°C -3°C
CLUJ -6°C -6°C
CONSTANTA -1°C -2°C
CRAIOVA 0°C 2°C
BRASOV -5°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI