Testele Covid au ajuns în școli cu două săptămâni întârziere. De data aceasta, sunt ambalate câte două sau individual și au și instrucțiuni de utilizare

26 ianuarie 2022, 19:14

Testele de salivă au ajuns la inspectoratele școlare, de unde directorii unităților de învățământ le-au ridicat, fie ieri, fie azi. De data aceasta, testele sunt ambalate câte două sau individual și au și instrucțiuni de utilizare.

Semestrul doi a început fără teste în școli, din cauza unor licitații contestate care au blocat achiziționarea kit-urilor.

Părinții le consideră utile, dar doresc să nu mai fie întârzieri.

Elevii sunt deja familiarizați cu procedura. Chiar și cei din ciclul primar.

Numărul de infectări în rândul elevilor crește în fiecare zi. La sfârșitul săptămânii trecute, s-au înregistrat peste 13.500 de elevi și preșcolari bolnavi de COVID și peste 4.200 de profesori și angajați ai unităților de învățământ. Și tot centralizarea datelor de atunci ne arată că 46 de școli au activitatea fizică suspendată și aproape 3.000 de clase învață în sistem online la nivelul întregii țări.

CAZURI POZITIVE ÎN ŞCOLI

13.541 elevi şi preşcolari depistaţi pozitiv cu SARS-COV2
4.252 angajaţi depistaţi pozitiv cu SARS-COV2

2.882 – clase cu activitatea fizică suspendată
46 – unităţi de învăţământ cu activitatea suspendată

(SURSA: Ministerul Educaţiei)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite