Testată pozitiv cu noul coronavirus, Isabelle Huppert nu va fi prezentă la Berlinală, unde i se decernează Ursul de Aur onorific

Isabelle Huppert
Isabelle Huppert
15 februarie 2022, 15:26

Actriţa a fost testată pozitiv (luni) cu coronavirus la Paris şi nu va putea aşadar asista la Festivalul internaţional de film, a cărui secţiune competiţională se încheie miercuri, potrivit unui comunicat.

”Având în vedere că Isabelle Huppert nu se simte bolnavă şi doreşte să susţină festivalul, am decis să menţinem ceremonia de premiere. Întrucât ea nu poate fi prezentă, îi vom transmite dragostea şi admiraţia noastră către domiciliul ei din Paris. Aşteptăm cu nerăbdare să o primim la Berlin cu altă ocazie”, au precizat directorii Berlinalei, Mariette Rissenbeek şi Carlo Chatrian, într-un comunicat publicat pe site-ului oficial al festivalului.

Ceremonia de decernarea a Ursului de Aur onorific va avea loc pe 15 februarie, la ora 21:45, la Berlinale Palast, aşa cum era prevăzut. Isabelle Huppert se va alătura printr-o transmisiune în direct din Paris pentru a asista la ceremonie şi a se adresa publicului.

Pelicula ”A propos de Joan” (”About Joan”, în regia lui Laurent Lariviere), în care Huppert joacă rolul principal, va fi proiectată în cadrul Berlinale Special Gala, după ceremonia de premiere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite