Test pentru situațiile de urgență. Miercuri, primul mesaj DSU la TVR – exercițiul de alarmare privind utilizarea sirenelor

6 februarie 2018, 10:34

Este vorba despre situații de urgență generate de cutremure de mare magnitudine, inundații, atac aerian sau accident nuclear.

De miercuri, telespectatorii TVR vor putea vedea primul mesaj de acest fel, care va anunța exercițiul de alarmare privind utilizarea sirenelor.

La sfârșitul lunii ianuarie, Televiziunea Publică și Departamentul pentru Situații de Urgență au reînnoit  protocolul care stabilește procedurile și mesajele ce vor fi difuzate în caz de necesitate.

Sistemul va funcționa în două trepte: una pentru situațiile mai puțin grave și o alta – Codul Roșu -pentru situațiile grave, a explicat secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, în emisiunea Pulsul Zilei.

Și  consilierul DSU Valentin Popescu a explicat, la emisiunea „Perfect Imperfect”, cum funcționează întregul sistem.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite