Termenul limită pentru depunerea Declaraţiei unice este 25 mai

Declaratie unica
Declaratie unica
25 mai 2021, 08:31

Persoanele fizice care obţin venituri, de regulă, extra-salariale sunt obligate să depună anual declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice, documentul se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Ministerul Finanţelor a anunţat, la jumătatea lunii mai, că Declaraţia unică precompletată poate fi descărcată prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV).

„Rubricile precompletate conţin veniturile realizate pentru anul 2020, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale eventual datorate pentru anul 2020, respectiv veniturile estimate pentru anul 2021. Sumele sunt completate în funcţie de datele deja declarate de contribuabil, cum ar fi existenţa unui contract de închiriere, derularea unei activităţi independente sau a unei activităţi agricole. Descărcarea şi transmiterea declaraţiei unice se pot realiza prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV – ANAF). Acei contribuabili care nu au depus încă declaraţia unică pentru anul 2020 vor primi, începând de vineri (14 mai, n.r.), declaraţia precompletată. Aceştia vor fi notificaţi despre încărcarea sa în SPV, dacă au acceptat comunicarea prin e-mail de la ANAF atunci când se primesc mesaje noi în portal”, menţionează MF, într-un comunicat transmis Agerpres în 14 mai.

Conform sursei citate, documentul transmis are rol orientativ. Acesta nu garantează nici corectitudinea sumelor, nici faptul că toate veniturile sau obligaţiile fiscale care trebuie declarate se găsesc deja în forma precompletată a declaraţiei unice. Sumele realizate şi obligaţiile fiscale trebuie verificate şi completate de contribuabili în baza datelor efective, cunoscute de aceştia.

MF precizează că neprimirea declaraţiei precompletate în contul SPV nu înseamnă că nu există obligaţia depunerii declaraţiei unice de către contribuabil.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite