Teodorovici dă asigurări că indemnizațiile pentru mame și Declarația 600 vor fi reglementate prin ordonanțe de urgență

13 februarie 2018, 14:20

Șeful de la Finanţe dă asigurări că situaţia va fi îndreptată în viitoarea şedinţă a Guvernului. Şi tot printr-o ordonanţă de urgenţă, care va fi dată la începutul lunii martie, va fi rezolvată şi problema contribuţiilor sociale pentru cei care ar trebui să depună Declaraţia 600.

Autorităţile discută marţi şi miercuri cu privire la eventualele scăderi ale indemnizaţiilor de creştere a copilului, ca urmare a transferului contribuţiilor sociale, a anunţat, marţi, Eugen Teodorovici.

„Astăzi şi mâine la Ministerul de Finanţe, Ministerul Muncii, se discută ca eventuale astfel de situaţii să fie acoperite legal, apoi şi material. Nu spun care ar fi soluţia. Ideea e să identificăm astfel de posibile situaţii, după care să vedem care e cea mai bună abordare astfel încât oamenii să nu piardă. Contează interesul omului”, a spus Teodorovici.

Autorităţile lucrează la comasarea a cinci formulare şi se va merge pe estimarea veniturilor de către persoanele care le vor depune, a declarat marţi Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, referindu-se la Declaraţia 600.

„S-a prorogat termenul până la 15 aprilie (termenul pentru depunerea Declaraţiei 600, n.r.), timp în care noi vom propune echipei guvernamentale un nou mecanism, inclusiv cu actul normativ care schimbă din punct de vedere legal, care va fi aprobat în prima parte a lunii martie astfel încât nimeni să nu fie afectat, nici de primul termen de plată, nici de ce mai urmează. Săptămâna aceasta definitivăm mecanismul respectiv şi apoi începe discuţia publică pe fiecare propunere în parte”, a spus Teodorovici, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că va fi o comasare de formulare pentru persoanele fizice.

„Sunt 5 formulare de acest tip. O să încercăm o comasare. Cei care au depus nu vor mai depune aceste formulare, în cazul în care sumele pe care dânşii le-au trecut în formularul iniţial sunt mai mari decât ceea ce vor estima pentru anul în curs. Mergem pe o estimare, nu pe ce s-a realizat în 2017. Nu-şi va pierde nimeni calitatea de asigurat. Vom veni cu o Ordonanţă de Urgenţă înainte de cele 90 de zile astfel încât nimeni să nu-şi piardă calitatea de asigurat”,
a precizat ministrul Finanţelor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite